Biden spune că sunt semne clare că Putin are în vedere folosirea de arme biologice şi chimice în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto epa efe

Acuzaţiile Rusiei că Kievul are arme biologice şi chimice sunt false şi arată că preşedintele rus Vladimir Putin are în vedere folosirea acestor arme de către el însuşi în războiul împotriva Ucrainei, a afirmat luni preşedintele american Joe Biden, potrivit The Guardian.

“Putin este încolţit şi acum vorbeşte despre noi inclusiv că am avea arme biologice şi chimice în Europa, ceea ce nu este adevărat. Sugerează şi că Ucraina are arme biologice şi chimice în Ucraina. Acesta este un semn clar că are în vedere folosirea acestor arme”, a spus Biden la un eveniment.

Aceste afirmaţii vin în contextul în care anterior oficiali de la Washington şi din ţările aliate au acuzat Rusia că susţine fără dovezi că Ucraina are un program de arme biologice, acesta fiind doar un posibil preambul al unei posibile lansări a peopriilor atacuri biologice sau chimice.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi