Bătaie şi împuşcături într-un club de bowling din California: Cel puţin trei morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gable House, locul producerii incidentului armat FOTO Twitter @bestgug

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite în urma unei încăierări generale şi unor împuşcături produse în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă într-un club de bowling din apropiere de Los Angeles, a anunţat Poliţia din California.

Cele şapte victime sunt de sex masculin, a precizat pentru AFP sergentul Ronald Harris, de la Poliţia din Torrance, un oraş de coastă situat la aproximativ 30 de kilometri sud-est de Los Angeles.

Trei persoane au fost declarate moarte la faţa locului şi alte două au fost spitalizate, a declarat el. Poliţia a fost solicitată în legătură cu acest incident cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

Potrivit unui martor citat de cotidianul Los Angeles Times, o „încăierare generală“ a avut loc la Gable House Bowl înainte de deschiderea focului.

Într-un mesaj postat pe Twitter după miezul nopţii, Poliţia din Torrance a anunţat că a primit „informaţii despre împuşcături cu victime multiple la pământ“ şi a cerut populaţiei să stea departe de zonă.

Potrivit autorităţilor americane, aproape 40.000 de persoane au fost ucise cu arme de foc în anul 2017, această statistică incluzând şi sinuciderile.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%