Barack Obama vrea să testeze intenţiile  Iranului înainte de a relua negocierile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Barack Obama a declarat marţi că noul conducător al Iranului, Hassan Rouhani, dă semne de conciliere şi pare să caute un dialog cu Statele Unite, însă omologul american vrea să testeze intenţiile iranianului.

Obama a oferit marţi, în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune spaniol Telemundo, cele mai recente declaraţii care sugerează că este dispus să depăşească problemele cu statul sirian şi să se relanseze pe calea negocierilor diplomatice cu Iranul.

„Există semne care sugerează că Rouhani, noul preşedinte, este o persoană care încearcă să deschidă un dialog cu Vestul şi cu Statele Unite, aşa cum nu s-a mai făcut în trecut. Aşa încât ar trebui să testăm acest lucru”, a adăugat Obama.

Săptămâna trecută, Obama a dezvăluit că a corespondat cu Rouhani cu privire la problemele impasul americano-iranian. Ambii lideri vor fi prezenţi săptămâna viitoare la New York, cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), însă oficialii americani au spus că nu este programată o întâlnire oficială a celor doi preşedinţi, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

„Este o oportunitate pentru diplomaţie”, a spus Obama pentru Telemundo. „Şi sper că iranienii vor profita de ocazie.”

Una dintre promisiunile campaniei electorale ale lui Obama, pentru alegerile din 2008, a fost că va deschide o linie de dialog cu Iranul. Nu numai că promisiunea nu a fost realizată, ci sancţiunile şi presiunile din partea Statelor Unite şi ONU au crescut constant, pentru a forţa Iranul să renunţa la programul nuclear.

De la alegerea în luna iunie a lui Rouhani, cleric moderat, oficiali din ambele ţări au dat tot mai multe semne potrivit cărora sunt pregătiţi pentru o nouă etapă de cooperare, care să încheie disputele prelungite timp de zece ani.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”