Barack Obama apelează la militari pentru o tranziţie liniştită spre noua administraţie Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a reunit miercuri, pentru ultima oară, pe cei mai înalţi responsabili militari ai ţării şi le-a cerut să asigure o tranziţie liniştită spre noua administraţie de la Casa Albă, relatează agenţia Belga.

„Trebuie să facem astfel încât, în cursul acestei perioade de tranziţie, predarea atribuţiilor să se facă fără incidente“, a declarat el înaintea acestei reuniuni care a avut loc la Casa Albă.

După opt ani la putere, Barack Obama va părăsi Casa Albă pe data de 20 ianuarie, cedându-i locul lui Donald Trump. Personalitatea acestuia din urmă şi accederea sa meteorică la preşedinţie fără să aibă nicio experienţă politică, militară sau diplomatică au ridicat semne de întrebare privind modul în care îşi va exercita atribuţiile la conducerea primei puteri mondiale.

„Optimismul meu cu privire la viitorul Americii este legat în parte de faptul că noi avem o armată extraordinară“, a subliniat Obama. Forţele armate, a continuat el, „nu ştiu doar cum să lupte, ci şi cum să menţină la înălţime valorile profesionalismului şi integrităţii, ele recunoscând structura noastră constituţională şi respectând strict autoritatea civilă“, a adăugat el.

Preşedintele republican va avea în viitoarea sa echipă trei generali în rezervă. Fostul director al Serviciului de informaţii militare Michael Flynn va deveni consilier pentru securitatea naţională. Fostul şef al armatelor în Orientul Mijlociu James Mattis va conduce Ministerul Apărării, iar John Kelly, fost puşcaş marin care conducea comandamentul armatei americane din zona Americii latine, va coordona Securitatea internă, asigurând în special protecţia frontierelor.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine