Autorul atacului armat din SUA avea legături cu terorişti islamişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Syed Rizwan Farook

Syed Rizwan Farook, unul dintre autorii atacului din California, soldat cu 14 morţi, devenise fundamentalist islamic şi avea legături cu indivizi suspectaţi de terorism internaţional, anunţă surse citate de presa americană, în timp ce autorităţile au găsit bombe artizanale în locuinţa criminalului.

"Syed Rizwan Farook devenise radicalizat şi avea legături cu indivizi investigaţi de FBI pentru terorism internaţional", a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul serviciilor de securitate americane citat de CNN.

Conform specialiştilor, radicalizarea individului probabil a avut o contribuţie importantă în atacul care este posibil să fi fost generat de pierderea locului de muncă.

Farook, care călătorise de mai multe ori în Arabia Saudită, discutase prin telefon şi pe site-uri de socializare cu indivizi din străinătate suspectaţi de terorism. "Toate aceste elemente par să fi avut un rol important în comiterea atacului, dar nu ştim încă exact despre ce este vorba", a explicat un oficial citat de Fox News.

În apartamentul presupuşilor autori ai atacului au fost găsite numeroase arme de foc, 5.000 de gloanţe şi 12 dispozitive explozive artizanale, a declarat Jarrod Burguan, şeful Poliţiei regionale. "Încă nu cunoaştem mobilul atacului. Dar cei doi autori erau bine echipaţi şi ar fi putut comite un alt carnagiu", a precizat Burguan.

Atacul comis miercuri după-amiază în California, soldat cu 14 morţi, ar putea avea caracter terorist, dar motivaţiile criminalilor nu au fost încă stabilite, a afirmat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. "Încă nu ştim amploarea planurilor atacatorilor, nici motivaţiile acestora", a declarat joi Barack Obama, precizând că Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI) încă cercetează circumstanţele producerii atacului. "Ipoteza unui act terorist rămâne incertă, nu ştim nimic clar. Există această posibilitate", a adăugat liderul de la Casa Albă, explicând că un alt motiv ar putea fi o dispută după pierderea unui loc de muncă. Preşedintele Statelor Unite a reiterat că sunt necesare "măsuri esenţiale" pentru a bloca accesul anumitor tipuri de indivizi la arme de foc. "Observăm o prevalenţă a atacurilor de acest fel în întreaga ţară şi cred că mulţi americani au sentimentul neputinţei. Nu îi putem lăsa doar pe profesionişti să se ocupe de problema acestor crime oribile, trebuie să contribuim cu toţii", a spus Obama.

"Congresul trebuie să ia măsuri rapide pentru remedierea problemelor legislative privind deţinerea armelor de foc. Ceea ce ştim sigur este că în Statele Unite continuă o tendinţă periculoasă a violenţelor cu victime multiple", declarase Obama miercuri noapte, imediat după atacul armat din San Bernardino.

Biroul Federal pentru Investigaţii din Statele Unite verifică dacă atacul comis în orăşelul californian San Bernardino, soldat cu cel puţin 14 morţi, este incident terorist, deocamdată nefiind exclusă nicio posibilitate.

Paisprezece persoane au fost împuşcate mortal, iar alte 20 au fost rănite în incidentul armat din oraşul californian San Bernardino. Atacul a avut loc în sala de conferinţe a unui centru pentru tratarea persoanelor cu deficienţe cognitive (Inland Regional Center) aflat în zona Waterman din San Bernardino, un orăşel de 200.000 de locuitori situat la 100 de kilometri est de Los Angeles.

Presupuşii autori ai atacului - Syed Rizwan Farook şi partenera sa Tashfeen Malik - au fost împuşcaţi mortal în confruntări cu poliţia. Farook, în vârstă de 28 de ani, era cetăţean american, dar călătorise de mai multe ori în Arabia Saudită.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei