Autorităţile americane au arestat trei suspecţi, care au încercat să exporte tehnologii militare în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul de Justiţie din Statele Unite a anunţat arestarea unui suspect american şi a doi cetăţeni ruşi, care ar fi încercat să exporte tehnologii militare în Rusia. Suspectul american a fost identificat de autorităţi drept Alexei Barişeff din Brooklyn, un cetăţean american naturalizat originar din Rusia.

De asemenea, ruşii Aleksandrovici Karpenko şi Alexei Krutilin au fost arestaţi în acelaşi timp pentru colaborare cu Barişeff, scrie Reuters.

Cei trei suspecţi urmează să apară în faţa unei instanţe americane.

Între timp, procurorii americani susţin că acuzaţii au pus la cale o operaţiune pentru a obţine în mod ilegal tehnologii din domeniul microelectronicii de la producători şi distribuitori din Statele Unite. Aceste tehnologii militare urmau să fie exportate pe teritoriul rus, iar cei trei suspecţi încercau să evite controlul strict al executivului american privind exportul de echipamente high-tech.

Statele Unite restricţionează exportul unor tehnologii, care ar putea să aibă o contribuţie importantă în creşterea potenţialului militar şi în proliferarea armelor dezvoltate de alte naţiuni.

Departamentul de Justiţie a explicat că printre tehnologiile din domeniul microelectronicii exportate pe teritoriul rus se numără mai multe convertoare din digital în analog şi circuite integrate, care sunt adeseori folosite în sistemele militare, inclusiv în dezvoltarea radarelor şi a echipamentelor de ghidare a rachetelor.

Se pare că Alexei Barişeff a înregistrat două companii în New York, pe care le-a folosit pentru a masca achiziţionarea şi exportarea tehnologiilor, în timp ce şi-a minţit furnizorii cu privire la destinaţia echipamentelor microelectronice.

Dacă cei trei suspecţi vor fi găsiţi vinovaţi, atunci aceştia riscă până la 25 de ani în înschisoare şi o amendă de până la un milion de dolari.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul