Atac armat într-un liceu din SUA: Cel puțin doi morți și șase răniți

0
Publicat:

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte şase rănite, luni dimineaţa, într-un liceu din Saint-Louis, statul Missouri, centrul SUA, atacatorul fiind împuşcat mortal de forţele de ordine, a declarat poliţia locală, relatează AFP şi Reuters.

O femeie și o tânără au murit în urma atacaului Captură YouTube

O femeie adultă şi o tânără au murit şi alte câteva persoane au fost rănite, a declarat şeful poliţiei din Saint-Louis, Mike Sack.

Agenţii de poliţie, care au sosit la faţa locului în urma unui apel de urgenţă, au avut un schimb de focuri cu atacatorul, care a fost împuşcat şi a decedat din cauza rănilor, potrivit sursei citate.

„Suspectul pare să aibă în jur de 20 de ani”, iar identitatea lui nu a fost încă stabilită definitiv, a precizat şeful poliţiei.

Atacurile armate, în special în instituţii de învăţământ, sunt un flagel în Statele Unite. În mai, un adolescent a ucis 19 elevi şi două profesoare la o şcoală primară din Uvalde, Texas.

Luni, un adolescent american care a ucis anul trecut patru elevi în liceul său din Michigan cu o armă primită de la părinţii săi, a pledat vinovat.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi