Atac armat în Carolina de Nord: Cinci persoane au fost ucise

0
Publicat:

Un atacator care a ucis cinci persoane, inclusiv un poliţist în afara serviciului, joi seara la Raleigh, în sud-estul SUA, a fost prins de poliţie, informează vineri AFP.

Foto EPA EFE

Suspectul, despre care încă nu s-au oferit detalii, a rănit de asemenea mai multe persoane, printre care şi un poliţist dintr-o echipă canină.

"La aproximativ 20:00 (00:00 GMT vineri), poliţia din Raleigh a raportat că a înconjurat un suspect într-o reşedinţă din zonă", a declarat primarul Mary-Ann Baldwin într-o conferinţă de presă în care a deplâns "o zi tristă şi tragică".

Primele focuri au răsunat la scurt timp după ora 17:00 (21:00 GMT) pe o alee de promenadă din acest oraş cu o populaţie de aproape 500.000 de locuitori, capitala Carolinei de Nord.

Un contingent mare de forţe de securitate a fost apoi desfăşurat pentru a-l găsi pe autorul atacului, a informat presa locală.

"L-am văzut trecând prin faţa casei mele, în grădină. Avea o puşcă de vânătoare şi era îmbrăcat în camuflaj", a declarat pentru postul local WRAL un martor care nu a dorit să îşi dezvăluie identitatea.

Atacuri armate se produc în mod regulat în Statele Unite.

În faţa acestui flagel "trebuie să facem mai mult", a afirmat Mary-Ann Baldwin, vizibil răscolită. "Trebuie să punem capăt acestei violenţe gratuite din America. Trebuie să reacţionăm la violenţa cu arme de foc. Sarcina noastră este imensă. Şi în seara asta doliul nostru este imens".

Aproximativ 49.000 de persoane au murit în atacuri cu arme de foc în Statele Unite în 2021, comparativ cu 45.000 în 2020, care a fost deja un an record. Aceasta înseamnă peste 130 de decese pe zi, dintre care mai mult de jumătate sunt sinucideri. Cu toate acestea, atacurile în masă sunt cele care marchează cel mai mult societatea americană, ilustrând diviziunea ideologică dintre conservatori şi progresişti referitor la modul în care pot fi prevenite astfel de tragedii. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online