Asaltul de la Capitoliu: O stranie „celulă de criză” organizată de apropiaţi ai lui Trump într-un hotel din Washington se află în centrul anchetei parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asaltul de la Capitoliu FOTO EPA-EFE

O celulă de criză organizată de consilieri ai lui Donald Trump la un hotel de lux din Washington este de-acum în centrul anchetei parlamentare privind asaltul de la Capitoliu, produs la 6 ianuarie pentru a împiedica validarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut.

Avocaţii Rudy Giuliani şi John Eastman, precum şi Steve Bannon, un fost consilier al lui Trump, s-au întâlnit la Willard InterContinental, situat în apropiere de Casa Albă, înainte şi după atacul de la Capitoliu.

Cei trei şi câţiva oficiali republicani sunt suspectaţi că au făcut legătura între Casa Albă şi grupările care au participat la manifestaţia „Stop the steal” („Opriţi furtul”), în urma căreia manifestanţi pro-Trump au luat cu asalt Capitoliul în încercarea de a se opune validării lui Biden ca preşedinte.

Steve Bannon, unul dintre artizanii victoriei lui Trump în 2016, este suspectat că a jucat un rol „în operaţiunea de comunicare a campaniei «Stop the steal» care a inspirat atacul” de la Capitoliu şi că a „participat la evenimentele din acea zi” prin celula de criză de la Hotelul Willard. Fostul strateg de campanie şi consilier special al lui Trump refuză să se prezinte la audieri pentru a da explicaţii, chiar şi cu riscul de a fi pus sub acuzare pentru „obstrucţionarea activităţii Congresului”.

Potrivit jurnalistului Seth Abramson, înainte de 6 ianuarie, zeci de apropiaţi ai lui Donald Trump implicaţi în tentativa de răsturnare a victoriei lui Biden au vizitat Hotelul Willard, cunoscut pentru faptul că reprezintă un loc preferat de întâlniri pentru lobbyişti. Printre vizitatorii enumeraţi figurează consilierul politic conservator Roger Stone, fostul purtător de cuvânt Jason Miller, consilierul de campanie Boris Epshteyn şi fostul director al poliţiei din New York Bernard Kerik. Comisia de anchetă vrea să afle în scop s-au întâlnit la Willard înainte şi după atac.

Potrivit jurnalistului Bob Woodward, avocatul John Eastman a redactat o notă juridică inedită prin care vicepreşedintele Mike Pence să blocheze validarea alegerilor în Congres sub motiv de fraude, acuzaţii formulate insistent de tabăra lui Trump fără probe în sprijin. La 5 ianuarie, Donald Trump şi-a anunţat simpatizanţii că Mike Pence a acceptat să blocheze validarea din Congres. Dar, scrie Woodward în cartea sa „Pericolul”, vicepreşedintele a refuzat această opţiune în cursul unei reuniuni care a avut loc seara acelei zile. După refuzul lui Pence, fostul preşedinte şi-a convocat „celula de criză” la Hotelul Willard. Acum Comisia de anchetă încearcă să afle despre ce anume au discutat la Willard oamenii din celula de criză a lui Trump.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă