Armata SUA riscă să cadă în capcană politică. Şefii de stat major au adresat un mesaj comun în care condamnă asaltul asupra Capitoliului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii de stat major ai armatei americane au transmis marţi un mesaj comun militarilor din subordine în care au afirmat că revolta violentă de săptămâna trecută a reprezentat un asalt asupra procesului constituţional american şi contravine legii, transmite Reuters.

Acest mesaj comun a rupt aproape o săptămână de tăcere a liderilor militari după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii preşedintelui Donald Trump în urma căruia cinci persoane şi-au pierdut viaţa. Preşedintele şefilor de stat major al armatei americane, generalul Mark Milley, a tăcut până acum.

"Revolta violentă din Washington D.C. de pe 6 ianuarie 2021 a fost un asalt direct asupra Congresului SUA, a clădirii Capitoliului şi a procesului nostru constituţional", au scris cei şapte generali şi un amiral într-un memoriu intern adresat militarilor din subordine, adăugând că armata rămâne angajată în protejarea şi apărarea Constituţiei.

"Drepturile la libertatea de exprimare şi de întrunire nu oferă nimănui dreptul de a recurge la violenţă, sediţie şi insurecţie", se arată în această scrisoare.

Liderii militari au mai scris că preşedintele ales Joe Biden va fi inaugurat pe 20 ianuarie şi va deveni comandantul lor şef, notează Reuters, preluată de agerpres.ro. 

"Orice act de perturbare a procesului constituţional nu este doar contrar tradiţiilor, valorilor şi jurământului nostru; este împotriva legii", se subliniază în acest mesaj.

Oficialii americani au declarat că generalul Mark Milley nu a comentat evenimentele de săptămâna trecută pentru că a dorit să nu se implice în evenimentele politice.

Dar, comentează Reuters, tăcerea generalului Milley este într-un contrast puternic cu ceea ce s-a întâmplat în luna iunie, când Milley a făcut o plimbare controversată către o biserică din apropierea Casei Albe alături de preşedintele Trump după ce ofiţeri de poliţie susţinuţi de trupele Gărzii Naţionale au folosit substanţe chimice care provoacă lacrimi şi gloanţe de cauciuc pentru a elibera zona de protestatari paşnici.

Zilele acestea, câţiva militari îşi exprimaseră în mod privat îngrijorarea în legătură cu faptul că liderii armatei americane nu au oferit indicaţii în urma atacului de miercurea trecută împotriva democraţiei americane.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”