Arma secretă de spionaj a Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA: TAO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă a publicaţiei „Foreign Policy” demonstrează că în cadrul NSA există o unitate strict secretă care a pătruns în sistemul chinez de computere şi telecomunicaţii de peste un deceniu, devenind una dintre cele mai eficiente şi mai credibile surse de informare despre situaţia din interiorul graniţelor chineze.

Agenţia Naţională de Securitate (NSA), cea mai mare agenţie de spionaj din Statele Unite, este dotată cu o unitate specială numită Biroul Operaţiunilor Specializate de Acces , prescurtat TAO (Office of Tailored Access Operations, or TAO). 

Această subdivizie a reuşit să se inflitreze în sistemul calculatoarelor şi al telecomunicaţiilor chineze de aproape 15 ani, generând în acest timp unele dintre cele mai importante şi credibile rapoarte de informaţii despre Republica Populară Chineză.

Unitatea este ascunsă în interiorul complexului uriaş din Fort Meade, unde se află sediul NSA. Izolat de restul departamentelor, TAO este un mister şi pentru mulţi angajaţi ai aceleiaşi instituţii principale; relativ puţini oficiali din cadrul Agenţiei de Securitate au acces complet la informaţiile despre TAO, datorită gradului înalt de confidenţialitate al operaţiunilor.

Misiunea departamentului de Operaţiuni Specializate este simplă: colectează informaţii secrete despre ţintele străine după ce pătrund în sistemul telecomunicaţiilor şi al reţelei de calculatoare. 

Specialiştii din cadrul TAO reuşesc să ducă la bun sfârşit această misiune prin spargerea parolelor şi a filtrelor de protecţie. Ulterior, hackerii fură datele păstrate în memoria calculatoarelor , copiind toate mesajele şi informaţiile despre traficul emailurilor, potrivit unui fost oficial al NSA intervievat de „Foreign Police”.

De asemenea, TAO este responsabil cu furnizarea de informaţii ce ar putea permite Statelor Unite să iniţieze operaţiuni de atac cibernetic, care pot distruge sau afecta reţelele de telecomunicaţii şi de calculatoare vizate; preşedintele SUA are autoritatea de a ordona lansarea unei astfel de operaţiuni.

Organizaţia care lansează atacurile cibernetice este Comandamentul Cibernetic (Cyber Command) sau Cybercom, al cărei sediu este în Fort Meade. Această subunitate este condusă de generalul Keith Alexander.

În prezent, TAO este cea mai mare şi cea mai importantă componentă din cadrul Agenţiei de Securitate americane, unde lucrează peste 1.000 de hackeri civili şi militari, analişti, specialişti în strategie, programatori şi ingineri. Divizia şi-a câştigat această reputaţie încă de la înfiinţare, în 1997, şi s-a concentrat nu numai pe colectarea de informaţii din China, ci şi pe grupuri teroriste străine, comploturi şi operaţiuni de spionaj împotriva Statelor Unite.

Însă inima acestei unităţi ultra-secrete este Centrul de Operaţiuni de la Distanţă (Remote Operations Center), prescurtat ROC, unde 600 de hackeri de top lucrează în schimburi pentru a asigura o activitate permanentă. Cert este că TAO s-a dezvoltat atât de mult în ultimii ani şi obţine informaţii atât de valoroase încât este imposibil să mai rămână în umbră.


Alte ştiri pe aceeaşi temă: 

SUA: autorii dezvăluirilor, trădători sau eroi?

De ce Hong Kong nu poate fi un refugiu pentru Edward Snowden, cel care a scos la iveală monitorizarea comunicaţiilor făcută de guvernul american

O petiţie care solicită renunţarea la acuzaţii în cazul lui Edward Snowden a adunat 30.000 de semnături

Edward Snowden, omul din spatele uneia dintre cele mai importante scurgeri de informaţii din SUA, a „dispărut“

Fost agent NSA, despre spionarea prin Google sau Facebook: „NSA controlează 80% din trafic, companiile oferă restul“

Şapte motive pentru care viaţa americanilor a devenit mai puţin privată după atentatele din septembrie 2001

Cel mai recent instrument de spionaj al SUA: Boundless Informant

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima