Anthony Fauci e mulţumit că nu mai trebuie să-l contrazică pe Trump. „E un sentiment eliberator” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump şi directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase Anthony Fauci FOTO EPA-EFE

Anthony Fauci, principalul specialist în boli infecţioase din Statele Unite, a vorbit despre „un sentiment eliberator” pe care îl are în prezent, putând oferi perspectiva oamenilor de ştiinţă asupra pandemiei de COVID-19 fără a avea unor „repercursiuni” din partea lui Donald Trump.

„În mod evident, nu vreau să trec prin istorie acum, dar este destul de clar că s-au spus unele lucruri - fie referitor la hidroxiclorochină (n. red. - medicament antimalaric care nu şi-a dovedit eficienţa în faţa virusului SARS-CoV-2, dar care a fost recomandat de Donald Trump), fie la altele lucruri - care au fost inconfortabile pentru că nu erau bazate pe ştiinţă.

Vă pot spune că nu-mi face placere deloc să fiu într-o situaţie în care trebuie să-l contrazic pe preşedinte, era o situaţie în care nu simţeai că poţi spune ceva fără să existe repercursiuni. Faptul că poţi veni acum aici şi să vorbeşti despre ce cunoşti, despre dovezi, despre ce spune ştiinţa este un sentiment eliberator”, a declarat Anthony Fauci în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat fiind de jurnalişti despre relaţia sa cu fostul preşedinte american, Donald Trump.

Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, a avut o relaţie complicată cu Trump şi a fost exclus treptat de la informările publice făcute la Casa Albă. Medicul s-a întors, însă, la Casa Albă joi, după ce Joe Biden a dat publicităţii strategia naţională de combatere a pandemiei de COVID-19 şi a semnat 10 ordine executive care privesc diferite aspecte ale acestei strategii.

„Unul dintre lucrurile pe care le vom face este să fim complet transparenţi, deschişi şi oneşti. Dacă lucrurile merg greşit, nu arătăm cu degetul, ci le corectăm. Şi vom fundamenta tot ce facem pe dovezi ştiinţifice”, a mai spus acesta. 

Fauci a fost doar unul dintre experţii în sănătate publică americani forţaţi să păşească cu grijă în intervenţiile publice în contextul în care Trump a folosit conferinţele de informare în privinţa pandemiei pentru a minimaliza pericolul ridicat de virus şi pentru a promova diferite leacuri miraculoase. În cadrul unei conferinţe care a şocat întreaga planetă, nu doar Statele Unite, Trump a sugerat injectarea pacienţilor cu dezinfectant, iar coordonatoarea echipei de specialişti nu l-a corectat.

Fauci, în schimb, şi-a făcut un renume din sinceritatea arătată în cadrul conferinţelor şi din modul în care a interacţionat cu Trump. Comportamentul acestuia n-a rămas neobservat. Surse din presa americană au relatat că în cadrul unui eveniment de campanie din octombrie, Trump le-ar fi spus consilierilor săi: „Fauci e un dezastru. Dacă ascultam de el, aveam 500,000 de decese”. În noiembrie, la un alt eveniment de campanie, susţinătorii lui Trump au început să scandeze „Concediază-l pe Fauci!”, iar Trump a sugerat că poate va face asta.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG