Americanii livrează rachete Hellfire Libanului şi promit să trimită şi avioane uşoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statale Unite ale Americii au livrat rachete Hellfire armatei libaneze, a anunţat vineri ambasadorul Statelor Unite la Beirut, oficial care a promis că în curând vor fi trimise avioane uşoare pentru a spijini Libanul să facă faţă ameninţării jihadiste, relatează Agence France Presse (AFP).

Livrările de arme au loc în contextul în care din ce în ce mai mulţi aliaţi ai Libanului caută să-şi consolideze forţele armate pentru a face faţă ameninţării jihadiste în regiune. „În ultimele două săptămâni, o serie de transporturi accelerate de armament american au ajuns aici”, a afirmat Hale după o întâlnire cu prim-ministrul libanez Tammam Salam. „În această săptămână, au fost livrate rachete suplimentare Hellfire armatei libaneze”, a adăugat oficialul american.

„Guvernul libanez şi armata au cerut un avion suplimentar Statelor Unite: un Cessna înarmat şi un alt aparat uşor de sprijin”, a precizat Hale, citat de „Raw Story”.

Ambasadorul David Hale a susţinut că avionul va fi achiziţionat cu fonduri saudite destinate armatei libaneze. „Intenţionăm să răspundem la aceste solicitări de aparate suplimentare, utilizând fondurile puse cu generozitate la dispoziţia Libanului de regatul Arabiei Saudite”.

Arabia Saudită a promis din luna august că va da un miliard de dolari pentru achiziţionarea urgentă de arme destinate armatei libaneze, care se confruntă cu o incursiune a jihadiştilor din Siria ce încă deţin soldaţi şi poliţişti libanezi.

În urma ciocnirilor violente între forţele armate libaneze şi luptătorii din Frontul Nusra şi Statul Islamic, Libanul a cerut urgent ajutorarea cu echipament defensiv şi ofensiv pentru a face faţă ofensivei jihadiştilor care vin din Siria.

„Considerăm să sprijinul constant dat Armatei de Statele Unite, la fel ca şi susţinerea ţărilor arabe o angajament ferm pentru a spori forţa Armatei (…) Trăiască prietenia libanezo-americană”, a afirmat şi generalul libanez Manuel Kirejian, citat de „The Daily Star”. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată