Alertă în SUA: Focuri de armă la Capitoliu. Alertă şi la Casa Albă unde o persoană a vrut să sară gardul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focuri de armă s-au auzit în Centrul pentru vizitatoril al Capitoliului din Washington, iar o persoană a încercat să sară gardul Casei Albe.

UPDATE 8.10 Poliţia americană a dat pulicităţii luni seară numele atacatorului de la Capitoliul din Washington D.C., sediul Congresului american, şi a precizat că bărbatul a mai fost arestat în toamnă, după ce a intrerupt o şedinţă a Camerei Reprezentanţilor, relatează Reuters, preluată de news.ro.

Atacatorul se numeşte Larry Dawson, are 66 de ani şi este originar din Tennessee. Potrivit primelor informaţii, incidentul a avut loc când americanul a încercat să treacă înarmat prin detectoarele de metal. “În cursul controalelor administrative de rutină, bărbatul a scos ceea ce părea a fi o armă şi a îndreptat-o spre ofiţeri, a explicat comandantul Poliţiei Capitoliului, Matthew Verderosa, într-o conferinţă de presă.

Se pare că a fost vorba de o armă cu aer comprimat.

Forţele de ordine au deschis focul, pentru a-l împiedica pe bărbat să tragă şi l-au rănit. Dawson este în prezent în stare stabilă, dar critică, la spital, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

O femeie care stătea la rând pentru a vizita Capitoliul a fost rănită de asemenea şi se află la spital, a declarat Verderosa. Starea ei nu a fost dezvăluită.

Dawson a fost pus sub acuzare pentru asalt armat şi asalt armat asupra unui ofiţer de poliţie.

Agresorul era cunoscut Poliţiei Capitoliului. “Pe baza investigaţiilor iniţiale, credem că aceasta este acţiunea unei singure persoane, care a mai frecventat zona Capitoliului. Nu există niciun motiv pentru a crede că este vorba de mai mult decât de un act infracţional”, a precizat Verderosa.

Poliţia l-a arestat pe Dawson în luna octombrie, după ce a întrerupt o şedinţă a camerei inferioare a legislativului american, strigând că este “Profetul Domnului”, scrie Washington Post.

Un judecător i-a ordonat atunci că nu se mai apropie de Capitoliu.

În minutele de confuzie care au urmat incidentulului de la Capitoliu, televiziunile americane au transmis că şi la Casa Albă ar fi avut loc un incident, însă informaţia s-a dovedit falsă. Serviciile Secrete au precizat, pentru Reuters, că au evacuat preventiv turiştii din zona Casei Albe, dar activitatea a revenit repede la normal.

Incidentul a avut loc în ziua în care ambele obiective, Capitoliul şi Casa Albă, au fost asaltate de vizitatori aflaţi în vacanţa de Paşte.

La Casa Albă, preşedintele Barack Obama şi soţia sa Michelle au primit 35.000 de oaspeţi, mulţi dintre ei copii şi tineri, la tradiţionala "vânătoare de ouă" de Paşte.

UPDATE 23.30 O femeie a fost rănită în incidentul armat care a avut loc luni după-amiază la sediul Congresului SUA, iar autorul atacului este şi el rănit şi a fost arestat, confirmă Poliţia din Washington, citată de Mediafax.

"A avut loc un incident armat izolat la Capitoliu; o femeie civilă a fost rănită. În momentul de faţă, nu mai există niciun pericol pentru public", a transmis Poliţia din Washington.

Activitatea în Senatul şi în Camera Reprezentanţilor a revenit la normal în urma incidentului.

Autorităţile nu au confirmat informaţia transmisă de presa americană privind rănirea unui agent de poliţie în schimbul de focuri.

Atac la Capitoliu. Sediul congresului american a fost închis

Întregul complex al Capitoliului a fost închis şi securizat în urma atacului, iar angajaţilor li s-a transmis "să se adăpotească", potrivit CNN, citată de News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei nu a dorit să comenteze, dar a precizat că în curând va fi emis un comunicat oficial.

Şi Casa Albă a fost închisă, după ce o persoană a încercat să sară gardul. Suspectul a fost arestat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare