Alegerile din Ungaria, lecția pentru democrații și republicanii americani
0Victoria opoziției în Ungaria reprezintă un eșec pentru politica de tip MAGA. Dar modul în care s-a desfășurat campania câștigătorului ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru adversarii lui Donald Trump.
Înfrângerea premierului ungar Viktor Orbán ar trebui să provoace un șoc major uneia dintre cele două mari formațiuni politice din Statele Unite.
În mod surprinzător, nu este vorba despre Partidul Republican, deși acesta a investit semnificativ în Orbán ca aliat ideologic.
Nu există îndoială că pierderea lui Orbán reprezintă o lovitură pentru politica de tip MAGA și un memento că până și un sistem dezvoltat de așa-numită „democrație iliberală” are limitele sale. Președintele Donald Trump și vicepreședintele JD Vance și-au pus în joc credibilitatea și capitalul politic pentru a susține orbánismul, inclusiv prin trimiterea lui Vance în Ungaria în ultimele zile ale campaniei.
Rezultatul constituie un eșec pentru Casa Albă și o umilință pentru cel mai apropiat aliat european al acesteia, scrie politico.com.
Totuși, cel mai important mesaj venit de la Budapesta pare a fi destinat democraților, oricât de neașteptat ar părea.
Politică disruptivă, cea promovată de candidați reformatori care creează partide noi și le demolează pe cele vechi, câștigâtoare
Motivul este că înlăturarea lui Orbán marchează o nouă victorie a unui anumit tip de politică disruptivă: cea promovată de candidați reformatori care creează partide noi și le demolează pe cele vechi, câștigând alegeri prin depășirea structurilor politice tradiționale. Peter Magyar, liderul partidului anti-Orbán Tisza, este cel mai recent exemplu. În rândul adversarilor lui Trump din SUA nu există un echivalent clar.
Nu este vorba doar despre un fenomen local din Ungaria — o țară fost comunistă, cu o populație relativ mică. Magyar se alătură unui grup eclectic de lideri politici disruptivi, din capitale precum Paris, Roma, Ottawa, Buenos Aires, Seul sau Washington.
Acești politicieni nu sunt uniți de o ideologie comună. Printre ei se regăsesc tehnocrați, foști bancheri centrali, activiști libertarieni sau figuri populiste. Ceea ce îi unește este metoda de a ajunge la putere. Iar aceasta este o cale pe care democrații americani au evitat-o în ultimul deceniu, de când Trump a devenit figura dominantă în politica SUA.
În acest interval, democrații au rămas fideli unui model rigid, de control centralizat: nominalizarea lui Hillary Clinton în 2016, orientarea către siguranță cu Joe Biden în 2020 și desemnarea Kamalei Harris în 2024 fără o competiție reală. Cultura politică a partidului privilegiază ordinea, consensul, respectarea normelor și simbolismul demografic, în detrimentul ideilor îndrăznețe.
Această abordare s-a dovedit nepotrivită într-o epocă marcată de transformări profunde la nivel global.
Sistemul politic american este puternic protejat împotriva schimbărilor bruște
Este aproape imposibil ca un lider să repete în SUA ceea ce a realizat Magyar în Ungaria sau alți lideri în Europa și America Latină — să construiască rapid o mișcare politică și să ajungă la putere.
Cu toate acestea, exemplul lui Trump arată că este posibilă transformarea unui partid din interior: preluarea unei structuri existente, înlăturarea conducerii tradiționale și redefinirea identității sale pentru a atrage noi alegători. Exemple similare pot fi observate și în alte țări, în contexte diferite.
Un astfel de proiect politic necesită un tip special de lider — unul care nu este neapărat apreciat în structurile clasice de partid. Peter Magyar este perceput de unii ca fiind rigid și autoritar, dar în același timp a fost cel mai periculos adversar al lui Orbán.
Dacă democrații vor să înțeleagă lecția, ar trebui să acorde mai multă atenție liderilor care contestă status quo-ul și mai puțin validării din partea grupurilor de interese sau a donatorilor.
Și republicanii ar avea de învățat din această situație, în loc să aștepte ca un lider în vârstă să își desemneze succesorul.
Cel mai puternic succesor al lui Trump — indiferent de partid — nu va fi un politician care își așteaptă rândul, ci unul capabil să își revendice poziția prin confruntare și schimbare radicală.