Alegeri SUA: Urnele de vot stradale sunt cel mai recent subiect de controverse politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce oficialii implicaţi în alegerile prezidenţiale din Statele Unite se contrazic pe tema extinderii semnificative a votului prin corespondentă în scrutinul din 3 noiembrie, democraţii promovează la nivel naţional folosirea urnelor stradale ca un mijloc de vot convenabil şi sigur pentru alegătorii care nu vor să îşi încredinţeze buletinul de vot Serviciului Poştal al SUA, relatează Reuters.

Campania preşedintelui Donald Trump au intentat un proces pentru a împiedica folosirea acestui sistem în Pennsylvania, unul dintre statele de importanţă majoră în alegeri, acuzând că aceste urne ar putea permite fraudele electorale.

Oficiali republicani din alte state au împiedicat folosirea acestora urne. Secretarul de Stat din Tennessee, Tre Hargett, a declarat într-o comisie a Senatului SUA, în luna iulie, că urnele stradale ar putea permite oamenilor să încalce legislaţia statului referitoare la colectarea buletinelor de vot.

În Missouri, secretarul de stat republican Jay Ashcroft a decis să nu distribuie un număr de 80 de urne de vot pe care le achiziţionase, pentru că legislaţia statului prevede ca buletinele de vot să fie returnate prin poştă.

Urnele stradale au dobândit o importanţă mai mare după ce măsurile de reducere a costurilor la U.S. Postal Service au încetinit livrările poştale la nivel naţional, în timp ce Trump a criticat în repetate rânduri legitimitatea buletinelor de vot trimise prin poştă.

Sondajele de opinie arată că preşedintele republican este în urma contracandidatului său democrat Joe Biden, într-o cursă la care jumătate dintre alegători ar putea absenta, potrivit experţilor.

În Connecticut, secretarul de stat Denise Merrill recomandă alegătorilor să îşi depună buletinul de vot în urna stradală, în urma informaţiilor că unele buletine de vot trimise prin poştă cu o săptămână înainte de alegerile pentru nominalizarea candidaţilor, pe 1 august, au sosit prea târziu pentru a fi numărate. Merrill, o democrată, a spus că cele 200 de urne stradate nou instalate s-au dovedit a fi o opţiune sigură şi populară.

Republicanii din Pennsylvania nu sunt de acord. Trump a câştigat alegerile în acest stat, în 2016, cu o diferenţă mai mică de 1 punct procentual. O victorie în acest stat ar fi esenţială în cursa sa pentru un al doilea mandat.

Campania lui Trump vrea să forţeze în instanţă acest stat să retragă urnele stradale folosite în alegerile primare din luna iunie. Argumentul este că oamenii pot să pună în aceste urne mai multe buletine de vot, ceea ce este o practică ilegală.

Măsurile de securitate necesare pentru folosirea urnelor de vot stradale variază de la stat la stat. În Montana, la aceste urne trebuie să se afle cel puţin doi oficiali electorali, în timp ce în New Mexico acestea trebuie monitorizate video.

Înainte de 2020, opt state, Arizona, California, Colorado, Hawaii, Montana, New Mexico, Oregon şi Washington, aveau legi care reglementau cum şi unde pot fi folosite urnele stradale.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători