Alegeri SUA 2020. Un duel pentru istorie: „Locotenenţii” Kamala Harris şi Mike Pence intră miercuri seară în arenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Mike Pence şi partenera de cursă a lui Joe Biden Kamala Harris se întâlnesc miercuri seara (ora locală) în prima lor dezbatere televizată în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, în toiul unei campanii date peste cap de anunţul îmbolnăvirii lui Donald Trump de covid-19, relatează AFP.

Boala preşedintelui american şi îngrijorări cu privire la forma fizică şi vârsta rivalului său cresc, de această dată, miza acestei dezbateri a ”locotenenţilor” lor.

Vicepreşedintele Statelor Unite este al doilea în ordinea succesiunii prezidenţiale.

Cu mai puţin de patru săptămâni înaintea alegerilor de la 3 noiembrie, pandemia covid-19 s-a invitat pe platoul dezbaterii televizate de la Salt Lake City, în Utah.

Paravane de plexiglas au fost instalate între cei doi candidaţi, iar birourile la care se vor aşeza au fost îndepărtate pentru a respecta distanţarea fizică.

Un fost procuror, obişnuită aşadar cu rechizitoriile, senatoarea democrată Kamala Harris, în vârstă de 55 de ani, ar urma să nu piardă ocazia de a-l ataca pe rivalul său pe tema felului în care a gestionat pandemia.

Mike Pence, în vârstă de 61 de ani, se află din februarie la conducerea Celulei de criză de la Casa Albă însăcinată cu lupta împotriva răspândirii virusului.

Însă acest fost guvernator şi fost animator de radio ultraconservator este la rândul său un orator disciplinat şi ar putea, la fel ca în dezbaterea viceprezidenţială din 2016, să aibă o prestaţie bună.

Biden, în frunte

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume de covid-19, iar cazurile pozitive se multiplică de mai multe zile la Casa Albă, unde principalul pacient este Donald Trump, în vârstă de 74 de ani.

Întors luni seara la Casa Albă, după trei zile de spitalizare, preşedintele republican - care a rămas în urmă în sondaje - mizează de atunci pe cartea liderului fără frică, a îmblânzitorului virusul şi îşi îndeamnă compatrioţii să nu lase covid-19 să-i ”domine”.

În afară de avalanşa de critici pe care le-a provocat acest discurs în rândul corpului medical, el ar putea să fie dificil de auzit într-o ţară care tocmai a trecut pragul de 210.000 de morţi. Covid-19 va fi, în 2020, a treia cauză de deces în Statele Unite.

Într-un foarte scurt buletin de sănătate, difuzat marţi, medicul Casei Albe Sean Conley a dat asigurări că Donald Trump nu mai prezintă ”niciun simptom” de covid-19 şi că el continuă să fie ”în general foarte bine”.

Criticat de la începutul pandemiei din cauza mesajelor sale care bruiază, a aproximărilor sau a lipsei sale de empatie, preşedintele pare hotărât să nu schimbe registrul.

Creditat pe primul loc în sondaje, Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, respectă gesturile-barieră, pentru a evita răspândirea virusului. Prea mult, spune adversarul său, care-l acuză că foloseşte această scuză pentru a evita alegătorii şi jurnaliştii.

Prezentându-se drept unificatorul unei Americi împărţite, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama conduce, de luni de zile, în sondaje. El şi-a consolidat avansul după prima dezbatere prezidenţială - abrazivă -  de la 29 septembrie.

„Intrarea în istorie”

Trei zile mai târziu, Donald Trump îşi anunţa diagnosticul, iar Joe Biden a fost testat de patru ori negativ, de atunci.

Miliardarul republican, care a scris cu majuscule pe Twitter că se simte ”grozav”, a anunţat marţi că abia aşteată să dezbară din nou, la 15 octombrie, cu democratul.

Însă acesta din urmă a apreciat că, dacă Donald Trump este încă pozitiv cu covid-19 la această dată, dezbaterea n-ar trebui să aibă loc.

”Locotenenţii” completează, fiecare în felul său, personalitatea candidaţilor la fotoliul de la Casa Albă.

Un creştin fervent, cu maniere civilizate, Mike Pence, un avocat de formaţie, contrastează cu personalitatea ţipătoare a lui Donald Trump. În privinţa pandemiei, el face declaraţii măsurate.

Fiica unui jamaican şi a unei indiene, Kamala Harris reprezintă garanţia vitalităţii alături de un Joe Biden care va fi cel mai bătrân preşedinte care intră în funcţie, în ianuarie, dacă va fi ales.

Prima parteneră de cursă de culoare din istoria americană într-un partid mare, ea va deveni, în cazul unei victorii, prima vicepreşedintă a Statelor Unite.

”Abia aştept să o văd pe Kamala Harris intrând în istorie în dezbaterea” de la Salt lake Citu, a scris pe Twitter Joe Biden.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie