Alegeri SUA 2016. Trump acuză Rusia de încălcarea acordului cu SUA privind armistiţiul din Siria şi că nu-i respectă pe liderii americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă

Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump a acuzat marţi Rusia că a "încălcat acordul" cu Statele Unite în vederea unui armistiţiu în Siria şi pe preşedintele rus Vladimir Putin că nu-i respectă pe liderii americani, relatează Reuters.

Statele Unite au întrerupt săptămâna aceasta negocierile cu Rusia privind implementarea acestui acord cu privire la armistiţiul din Siria şi au acuzat Moscova că nu-şi respectă angajamentele pe care şi le-a asumat prin acest text, încheiat în septembrie, în vederea opririi luptelor în această ţară.

Hotărârea Washingtonului afectează dur speranţa unei soluţionări diplomatice şi încheierii războiului civil sirian care devastează Siria de cinci ani şi jumătate, soldat cu sute de mii de morţi şi 11 milioane de deplasaţi.

"Rusia a încălcat acordul, iar acum trag, bombardează, cam aşa ceva", a declarat Trump la un miting în Prescott Valley, în statul Arizona.

Acest lucru "trebuie să înceteze şi trebuie să înceteze rapid", a îndemnat el.

Trump este acuzat de critici că laudă prea mult Rusia în această campanie în vederea alegerilor prezidenţiale de la 8 noiembrie, împotriva democratei Hillary Clinton.

El a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin este un lider mai puternic decât preşedintele american Barack Obama şi i-a îndemnat pe hackerii ruşi - un îndemn despre care a spus ulterior că era sarcastic - să acceseze e-mailurile lui Clinton din perioada în care aceasta era secretar de Stat şi care nu au fost făcute publice.

Trump a respins aceste critici şi a precizat că nu s-a întâlnit niciodată cu Putin.

El l-a acuzat marţi pe liderul rus că nu "dă dovadă de niciun respect" faţă de Obama sau Clinton.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare