Alegeri SUA 2016. Momente emoţionante la Convenţia Democrată. Fostul preşedinte Bill Clinton a povestit cum a cunoscut-o pe Hillary VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Convenţia Democrată de la Philadelphia, în cadrul căreia Hillary Clinton a devenit oficial candidata democraţilor la şefia Casei Albe, a fost presărată cu momente emoţionante, dar şi amuzante. După ce Michelle Obama a impresionat printr-un mesaj puternic de susţinere a lui Hillary Clinton, fostul preşedinte american Bill Clinton a fost cel care a captat atenţia tuturor, povestind cum a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie.

În a doua zi a Convenţiei Democrate, fostul lider de la Casa Albă a povestit cum a întâlnit-o pe Hillary şi cum a reuşit, în cele din urmă, să o convingă să-i rămână alături la bine şi la rău.

Bill Clinton şi-a început prezentarea vorbind despre „primăvara din 1971“, când a văzut, la cursurile de drept civil, o fată nemachiată, cu părul blond, care era foarte sigură pe sine. După ore, a mers în spatele ei şi a încercat să găsească o cale de a intra în vorbă cu ea, însă nu a avut curajul nici măcar să o atingă pe umăr. A mai văzut-o de câteva ori în zilele care au urmat, iar apoi, când amândoi se aflau la bibliotecă, a văzut-o din nou şi a fixat-o cu privirea. Se afla la celălalt capăt al sălii, iar în cele din urmă a simţit că şi ea îl fixează cu privirea. Fata şi-a închis cartea, şi a venit hotărâtă la el. „Ascultă, dacă ne uităm unul la celălalt, n-ar fi rău să aflăm cum ne numim. Eu sunt Hillary Rodham. Tu cine eşti?“, a istorisit Bill Clinton, adăugând că în acel moment a rămas fără cuvinte, ceea ce nu se întâmplă prea des.

Fostul preşedinte a reamintit momentele grele şi cele fericite alături de Hillary, care i-a respins de două ori cererea în căsătorie, până când „a treia oară a venit momentul magic“.

Printre anecdote şi momente de tandreţe, care au stârnit aplauzele şi râsetele asistenţei, fostul preşedinte a ţinut să sublinieze vocaţia soţiei sale pentru îmbunătăţirea vieţii celorlalţi, mai ales a copiilor, şi lupta ei pentru o ţară mai bună.

„Este al naibii de bună pentru a face schimbări“, a spus Bill despre soţia sa, fosta primă doamnă, fostă senatoare şi fostă secretar de stat. „Nu s-a mulţumit niciodată cu status quo-ul ei, mereu a vrut să împingă mingea înainte“, a spus Bill, care s-a amuzat comentând că, în cazul în care soţia sa va deveni în noiembrie preşedintă a ţării, el va deveni „primul domn“ al Statelor Unite ale Americii.

Bill Clinton a evocat şi detalii din primii lor ani de viaţă împreună, inclusiv momentul în care Hillary a intrat în travaliu şi a adus-o pe lume pe fiica lor Chelsea, precum şi anii în care soţia sa a fost senatoare de New York şi apoi titulară a diplomaţiei americane (2009-2013).

„A susţinut decizia lui (Barack) Obama de a porni pe urmele lui Bin Laden“, a spus el. „Este un lider înnăscut“, a insistat Bill Clinton, întrerupt de multe ori de aplauzele asistenţei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală