Alegeri în SUA. Cine sunt şi cum sunt desemnaţi marii electori care îl aleg pe preşedintele Americii

0
Publicat:

Marii electori care în final îl vor alege pe preşedintele SUA sunt desemnaţi într-un proces în două etape din rândul membrilor de partid, lobby-iştilor, oficialilor locali sau chiar politicienilor retraşi din activitate.

Alegeri în SUA FOTO: Pixabay

Alegerile prezidenţiale americane sunt în desfăşurare marţi, dar cei peste 240 de milioane de alegători nu votează direct pentru democrata Kamala Harris sau pentru republicanul Donald Trump, ei alegând de fapt cei 538 de mari electori care, reuniţi într-un colegiu electoral, vor stabili viitorul preşedinte al SUA într-un vot care se va desfăşura pe 17 decembrie.

Preşedintele ales va avea astfel nevoie de voturile a cel puţin 270 de mari electori. Candidatul care a câştigat votul popular într-un stat al SUA câştigă toţi marii electori ai acelui stat, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska, unde electorii sunt împărţiţi conform unui algoritm ce combină acest sistem cu cel proporțional, potrivit Agerpres.

Constituţia SUA conţine puţine prevederi referitoare la calificările electorilor, notează Arhivele Naţionale, o agenţie independentă a guvernului SUA. Articolul 2 al legii fundamentale a SUA menţionează doar că „fiecare stat va numi (...) un număr de electori egal cu numărul total de senatori şi reprezentanţi la care are dreptul în Congres" şi că "niciun senator sau reprezentant şi nicio persoană care desfăşoară în SUA o activitate administrativă sau remunerată nu va putea fi numită" elector.

Electorii sunt selectaţi în două etape. Prima parte a procesului revine partidelor politice şi poate varia de la un stat la altul. Dar, în general, partidele alcătuiesc liste cu potenţiali electori în timpul congreselor naţionale sau îi aleg printr-un vot al comitetului central al partidului.

Aceste persoane pot fi "oficiali aleşi la nivelul statului, lideri ai partidelor politice la nivel naţional sau oficiali de stat care au avut o afiliere personală sau politică cu candidatul prezidenţial al partidului lor", detaliază Arhivele Naţionale.

În practică, electorii sunt adesea persoane care au făcut un serviciu partidului sau candidatului prezidenţial al acestuia, de exemplu membri de partid, lobby-işti, oficiali locali sau politicieni retraşi din activitate. De pildă, fostul preşedinte Bill Clinton a fost în 2016 elector al soţiei sale, Hillary Clinton.

A doua parte a procesului are loc în timpul alegerilor, în acest caz pe 5 noiembrie. Când alegătorii fiecărui stat votează pentru candidatul la preşedinţie, ei votează pentru a selecta marii electori ai statului lor. Numele potenţialilor electori pot apărea sau nu pe buletinul de vot sub numele candidaţilor la preşedinţie, în funcţie de procedurile electorale şi de formatele de vot în vigoare în fiecare stat. Deşi preşedintele e ales de electori, votul popular este important pentru că indică pentru care candidat doresc alegătorii să voteze statul lor la reuniunea colegiului electoral.

Electorii aleşi se vor reuni în fiecare stat pe 17 decembrie şi vor vota pentru preşedinte şi vicepreşedinte pe buletine separate. Au existat în decursul istoriei şi cazuri de trădare, când electorii unui partid nu au votat în colegiul electoral candidatul partidului lor, dar astfel de situaţii au fost rare şi nu au influenţat rezultatul final. Pentru a preveni însă apariţia unor astfel de "electori necredincioşi", circa 30 de state ale SUA au adoptat legi care obligă electorii să voteze candidatul propriului partid.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată