Administrația Trump riscă să fie inculpată pentru sfidare după ce a ignorat un ordin judecătoresc privind deportările migranților

0
Publicat:

Oficiali ai administrației Trump riscă să fie acuzați de sfidarea instanței, după ce au încălcat ordinul unui judecător federal privind deportarea unor presupuși membri ai unei bande venezuelene,, relatează Reuters.

Judecătorul federal James Boasberg, în conflict cu Donald Trump FOTO EPA-EFE

Într-o decizie scrisă, judecătorul federal James Boasberg, din Washington, a constatat că există „motive întemeiate” pentru a-i inculpa pe oficiali pentru sfidarea instanței. El a precizat că administrația a dat dovadă de „dispreț deliberat” față de ordinul său din 15 martie, prin care interzicea administrației să deporteze presupuși membri ai unei bande periculoase în El Salvador, în baza unei legi din 1798.

Departamentul de Justiție al SUA a contestat decizia la Curtea de Apel.

Boasberg a spus că administrația are posibilitatea să evite să fie acuzată de sfidare dacă ia măsuri pentru a se conforma ordinului - și anume, permițând migranților să conteste în instanță deportarea lor. El a dat administrației termen până pe 23 aprilie pentru a elabora măsurile pe care le va lua sau pentru a identifica oficialii care au decis să nu respecte ordinul, astfel încât să poată fi urmăriți penal.

Mulți dintre avocații și membrii familiilor migranților susțin că cei care au fost deportați nu fac parte din nicio bandă și nu au avut ocazia să conteste acuzațiile guvernului american.

Decizia de miercuri este cea mai fermă declarație din partea unui magistrat de până acum care sugerează că administrația ar putea fi sancționată, escaladând confruntarea dintre puterea judecătorească și cea executivă.

Marți, judecătorul districtual Paula Xinis din Maryland a declarat că va accelera o anchetă menită să stabilească dacă administrația a încălcat un ordin care să asigure întoarcerea lui Kilmar Abrego Garcia în SUA - un bărbat despre care administrația a recunoscut că a fost deportat în mod greșit în El Salvador - dar a spus că nu va acuza încă administrația de sfidarea unui judecător.

Miercuri, Departamentul de Justiție a făcut apel la ordinul lui Xinis, care cere oficialilor să fie chestionați cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru a facilita întoarcerea lui Abrego Garcia.

Ordinul lui Boasberg merge însă mai departe. El a scris că, dacă administrația nu îți revizuiește disprețul, ar putea cere oficialilor să depună declarații sub jurământ sau să fie interogați sub jurământ. Judecătorul a spus că ar putea dispune ca un procuror guvernamental să preia cazul sau, eventual, să numească un alt avocat care să acționeze ca procuror dacă guvernul refuză.

Expert: „o mustrare foarte dură”

„Este o mustrare foarte dură la adresa administrației și deschide calea unor proceduri care să stabilească cine, mai exact, a ignorat ordinele,” a declarat profesorul Jonathan Hafetz de la Facultatea de Drept a Universității Seton Hall.

Directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a anunțat pe platforma X că administrația va solicita imediat o cale de atac la instanțele superioare.

Guvernul Trump se confruntă cu peste 150 de procese privind politicile adoptate în primele trei luni de mandat. Potrivit unor analiști și lideri democrați, în anumite cazuri oficialii amână în mod deliberat aplicarea hotărârilor judecătorești nefavorabile.

După ce Boasberg a blocat deportările, Donald Trump a cerut demiterea judecătorului, ceea ce a dus la o reacție rară din partea președintelui Curții Supreme, John Roberts, care a subliniat că dezacordurile cu deciziile instanțelor trebuie rezolvate prin apel, nu prin destituiri.

Ordinul lui Boasberg a fost emis pe 15 martie, într-un moment când două avioane cu migranți venezueleni ar fost deja în drum spre El Salvador. Deși ordinul a fost dat înainte ca aceștia să fie predați autorităților salvadoriene, deportații au fost duși într-o închisoare de maximă securitate.

Avocații migranților din El Salvador au declarat pentru Reuters că nu au putut să viziteze, să vorbească sau să obțină informații despre locul și condițiile clienților lor.

În decizia de miercuri, judecătorul a menționat o postare redistribuită de secretarul de stat Marco Rubio, în care președintele El Salvadorului, Nayib Bukele, în care acesta a comentat: „Oopsie… Prea târziu”, pe marginea ordinului judecătoresc. Boasberg a scris că astfel de reacții au transmis ideea că ordinul instanței a fost sfidat „intenționat și cu satisfacție”.

Administrația Trump susține că nu a încălcat ordinul, argumentând că, la momentul emiterii acestuia, avioanele părăsiseră deja spațiul aerian al SUA și că instanța nu are autoritatea de a forța guvernul să readucă migranții din afara țării.

Pe 8 aprilie, Curtea Supremă a suspendat temporar ordinul lui Boasberg, dar a stabilit că oricine este vizat de deportare în baza legii din 1798 trebuie să aibă posibilitatea de a contesta decizia în instanță. 

Președintele poate grația persoanele condamnate pentru sfidarea Curții, potrivit Serviciul de Cercetare al Congresului din SUA, o entitate independentă care oferă parlamentarilor analize.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie