Administrația Trump ar pregăti o amplă epurare împotriva agenţilor FBI care l-au investigat pe președintele american în legătură cu atacul asupra Capitoliului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FBI, poliţia federală americană, este vizată de o amplă epurare în urma căreia zeci de agenţi care au participat la anchetele împotriva lui Donald Trump ar putea demiși, potrivit presei americane, citată de news.ro.

Donald Trump i-a grațiat pe cei care au luat parte la asaltul asupra Capitoliului FOTO SHUTTERSTOCK

Potrivit CNN, zeci de agenţi care au investigat asaltul asupra Capitoliului la 6 ianuarie 2021 sunt în curs de evaluare în vedera unei posibile demiteri.

Potrivit Washington Post, numărul ofițerilor federali vizaţi de acest proiect de epurare este „potenţial de ordinul sutelor”. De asemenea, aproximativ treizeci de procurori federali care au fost implicați în ancheta privind asaltul Capitoliului au fost deja concediaţi.

Potrivit NBC News, peste 20 de şefi de birouri FBI, inclusiv cele din Miami şi Washington, sunt ameninţaţi de această procedură.

Departamentul de Justiţie a concediat luni mai mulţi oficiali care au jucat un rol în urmărirea penală a lui Trump.

Un oficial al Departamentului de Justiţie a declarat că aceștia au fost concediaţi întrucât secretarul James McHenry este de opinie că nu „se poate avea încredere în ei pentru a duce la îndeplinire cu fidelitate agenda preşedintelui”.

„Acesta este un atac neruşinat la adresa statului de drept care, de asemenea, subminează grav securitatea noastră naţională şi siguranţa publică”, a comentat senatorul democrat Dick Durbin, denunţând „o lovitură majoră pentru integritatea şi eficienţa FBI şi a Departamentului de Justiţie”.

„Concedierea a sute de agenţi ar slăbi grav capacitatea Biroului de a proteja ţara de ameninţările la adresa criminalităţii şi a securităţii naţionale şi, în cele din urmă, ar risca să ducă Biroul şi noua sa conducere la eşec”, a transmis Asociaţia agenţilor FBI.

În prima sa zi la Casa Albă, Trump a semnat un ordin executiv prin care a graţiat peste 1.500 de participanţi la asaltul asupra Capitoliului.

Directorul FBI Christopher Wray a demisionat după victoria acestuia în alegerile prezidenţiale din noiembrie, care l-a numit în funcţie pe Kash Patel, unul dintre susţinătorii săi fideli.

Joi, în cadrul unei audieri în Senat, Patel a fost întrebat dacă avea cunoștință de un plan de pedepsire a agenţilor FBI implicaţi în investigaţiile asupra lui Donald Trump. „Nu am cunoştinţă de aşa ceva”, a răspuns el.

Concedieri în cadrul biroul procurorului

Administrația Trump a concediat un grup de procurori ai Departamentului de Justiție implicați în dosarele penale din 6 ianuarie și a cerut numele agenților FBI implicați în aceleași anchete pentru a putea fi eventual înlăturați din funcție, relatează The Guardian.

Locurile de muncă a aproximativ 24 de angajați ai biroul procurorului general al SUA din Washington au fost desființate vineri, a declarat o persoană familiarizată cu această chestiune, care a vorbit sub rezerva anonimatului deoarece nu era autorizată să discute probleme de personal.

Procurorul general adjunct în exercițiu, Emil Bove, numit de Trump, a ordonat concedierile, potrivit unui memoriu obținut de Associated Press; într-un memoriu separat, anterior, a identificat mai mult de o jumătate de duzină de directori ai FBI cărora li s-a ordonat să se pensioneze sau vor fi concediați până luni.

De asemenea, vineri, Bove a cerut numele, titlurile și birourile tuturor angajaților FBI care au lucrat la investigațiile privind revolta din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA - o listă despre care directorul interimar al biroului a spus că ar putea fi de ordinul miilor.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică