Administraţia Biden se angajează să-i facă să dea socoteală în justiţie pe toţi atacatorii de la 6 ianuarie 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Twitter

Administraţia preşedintelui Joe Biden îi va da în judecată pe toţi participanţii la asaltul de la capitoliu de la 6 ianuarie 2021, „indiferent de statutul lor”, dă asigurări secretarul american al Justiţiei Merrick Garland, relatează AFP.

Departamentul Justiţiei ”se angajează să-i facă să dea socoteală în justiţie pe toţi atacatorii de la 6 ianuarie, indiferent de statutul lor, dacă au fost prezenţi în acea zi sau dacă se fac vinovaţi penal de atacul împotriva democraţiei noastre”, a anunţat într-un discurs, miercuri, cu o zi înainte de marcarea unui an de la asalt, Merrick Garland.

„Noi urmărim faptele oriunde duc ele”, a avertizat el, în contextul în care fostul preşedinte republican Donald Trump este acuzat de criticii săi de faptul că şi-a incitat susţinătorii să atace Congresul.

Secretarul nu s-a referit la Donald Trump şi nici nu a spus dacă fostul locatar al Casei Albe este vizat în vreo anchetă judiciară.

O Comisie parlamentară alcătuită în principal din aleşi democraţi încearcă în prezent să stabilească dacă Donald Trump a încurajat sau coordonat violenţele susţinătorilor săi împotriva sediului Congresului şi poliţiştilor care-l apărau.

Cinci poliţişti şi o manifestanţă au murit în legătură cu asaltul, iar 140 de agenţi au fost răniţi.

Merrick Garland a îndemnat la răbdare în cea mai mare anchetă din istoria Departamentului Justiţiei, în care până în prezent au fost inculpate 725 de persoane, în plină pandemie covid-19.

El a dat asigurări de imparţalitatea justiţiei în provocarea politică pe care o reprezintă pentru democratul Joe Biden o anchetă cu privire la predecesorul său republican.

„În anchetele noastre, nu pot să existe reguli diferite în funcţie de o apartenenţă sau o afiliere la un partid politic. Nu pot să existe reguli diferite pentru prieteni şi inamici, pentru cei care au putere şi cei care nu au”, a subliniat el.

Secretarul a denunţat, de asemenea, acuzaţiile - fără fundament - ale lui Donald Trump cu privire la fraude în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie 2020.

„Aceste acuzaţii, care au erodat încrederea populaţiei în legitimitatea alegerilor noastre, au fost respinse în mod repetat de către forţe de ordine şi agenţiile de informaţii ale administraţiilor actuală şi precedentă şi către fiecare tribunal - de stat sau federal - care le-a studiat”, a declarat el.

Aceste acuzaţii de fraudă au antrenat ameninţări şi violenţe vizând conducători politici locali şi federali care sunt „profund periculoase pentru democraţia noastră”, a avertizat Merrick Garland

„Exprimarea paşnică a unei opinii sau ideologii - chiar dacă este extremă - este apărată de Primul Amendament” al Constituţiei americane, însă nu şi faptul de a „ameninţa în mod ilegal să faci rău sau să ucizi pe cineva”, a subliniat el.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie