Acuzaţii grave la adresa Papei Francisc din partea fostului ambasador al Vaticanului la Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano, fost ambasador al Vaticanului la Washington, l-a acuzat sâmbătă într-o scrisoare publică pe Papa Francisc, de anularea sancţiunilor împotriva cardinalului american Theodore McCarrick, în pofida acuzaţiilor de „comportament imoral grav“ lansate împotriva acestuia, relatează AFP.

Scrisoarea de 11 pagini a apărut simultan în mai multe publicaţii catolice americane de tendinţă conservatoare sau ultraconservatoare, precum şi într-un cotidian italian de dreapta.

"Corupţia a atins vârful ierarhiei Bisericii", scrie Vigano. Arhiepiscopul în vârstă de 77 de ani, care a fost nunţiu la Washington între 2011 şi 2016, afirmă că fostul papă, Benedict al XVI-lea impusese sancţiuni canonice împotriva cardinalului McCarrick la sfârşitul anului 2000.

Devenit ambasador la Washington, Monsenior Vigano susţine că i-a comunicat în scris în 2006 superiorului său de la Roma despre comportamentul lui McCarrick, sugerând "un tratament medical" la adresa acestuia. Vigano povesteşte că a fost chestionat de noul papă după numirea sa, în iunie 2013, despre personalitatea cardinalului McCarrick.

Potrivit lui, Papa Francisc a preferat să ignore avertismentele şi a anulat sancţiunile predecesorului său Benedict al XVI-lea. În scrisoarea sa acidă, fostul nunţiu apostolic denunţă şi un număr de prelaţi din Curia romană, precum Pietro Parolin, pe care îl acuză de tăcere complice privind comportamentul lui Theodore McCarrick.

Papa Francisc a acceptat până la urmă în iulie demisia din colegiul cardinalilor a lui Theodore McCarrick, în vârstă de 88 de ani, arhiepiscop emerit al Washingtonului. Fostul prelat va rămâne închis într-o casă de rugăciune pentru a duce o viaţă de pocăinţă şi penitenţă.

"Vaticanul nu are niciun comentariu imediat", a reacţionat duminică un purtător de cuvânt al Vaticanului, contactat de jurnaliştii de la bordul avionului care îl transporta pe papă la Sanctuarul de la Knock din Irlanda.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”