VTB Bank: Rusia nu se aşteaptă să fie exclusă din sistemul global de plăţi interbancare SWIFT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ADP / Logo-ul VTB Bank

Sistemul financiar al Rusiei ar fi capabil să facă faţă chiar dacă ar fi deconectat de la sistemul global de plăţi interbancare SWIFT, a declarat duminică şeful celei de-a doua mari instituţii de credit a ţării, VTB Bank, care a adăugat însă că nu crede că o astfel de mişcare este probabilă, transmite Reuters.

Washingtonul şi alte capitale occidentale au avertizat Moscova cu privire la repercusiuni economice puternice în cazul în care Rusia ar invada Ucraina, iar una dintre ideile lansate este excluderea Rusiei din sistemul SWIFT, crucial pentru fluxurile monetare globale.

Rusia a respins sugestiile că ar intenţiona să invadeze Ucraina.

„Desigur că vom supravieţui, cu siguranţă, dar nu cred că se va ajunge la asta. Ar fi o măsură foarte serioasă, neprietenoasă şi nedreaptă”, a declarat directorul general al VTB, Andrei Kostin, la postul de televiziune de stat Rossiya 1.

Rusia şi-a înfiinţat propriul sistem de schimburi bancare, cunoscut sub numele de SPFS, ca alternativă la SWIFT, într-o mişcare care, potrivit oficialilor, ar trebui să atenueze parţial lovitura în cazul în care Rusia ar fi deconectată de la SWIFT.

German Gref, directorul general al celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, a respins luna aceasta informaţiile că noile sancţiuni americane ar putea viza capacitatea Moscovei de a converti ruble în dolari şi alte valute.

Societatea pentru Telecomunicaţii Financiare Interbancare Mondiale (SWIFT), este o societate cooperatistă belgiană care serveşte ca intermediar şi executor al tranzacţiilor financiare între băncile din întreaga lume. Începând cu anul 2018, aproximativ jumătate din toate plăţile transfrontaliere de mare valoare la nivel mondial utilizează reţeaua SWIFT, conform unei analize Financial Times.

Mai multe pentru tine:
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Premierul Ilie Bolojan, despre zvonurile demisiei: „Dacă nu le convine Guvernul, să facă o majoritate și premierul pleacă”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian