Vladislav Surkov, eminenţa cenuşie a lui Putin, părăseşte Kremlinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladislav Surkov, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin pentru problematica ucraineană şi pentru relaţiile cu Abhazia şi Osetia, părăseşte echipa de la Kremlin. Potrivit unor surse de la Kremlin citate de rbc.ru, la mijloc ar fi mai multe probleme. Una dintre ele ar fi impasul în problema Ucrainei, unde Acordul de la Minsk nu se respectă, iar problema este suspendată pe mulţi ani.

„Problema celor două enclave separatiste Doneţk şi Lugansk nu se va rezolva pe timpul vieţii noastre. Aceasta va deveni problema generaţiilor ce urmează”, a subliniat sursa din cadrul Departamentului pentru CSI din cadrul Administraţiei de la Kremlin.

Sursele notează că problema nu este în Vladislav Surkov ci în sistem. Oricine ar veni în loc nu va face lucrurile să se mişte.

O altă sursă a menţionat că Surkov a intrat în conflict cu alte ramuri ale puterii de la Moscova, care consideră că, în reglementarea conflictului din Donbas, consilierul lui Putin s-a implicat în probleme care nu ţin de competenţa sa. Surkov şi echipa sa au intrat în conflict cu Direcţia 5 a FSB-ului, cea care a luat partea separatistului din Lugansk Leonid Pasecinik (şeful KGB-ului din Lugansk) în conflictul cu fostul lider separatist al regiunii, Igor Plotniţki. 

Vladislav Surkov este considerat o adevărată eminenţă cenuşie a lui Vladimir Putin. El a devenit ideologul Rusiei lui Putin, bazată pe conceptele „democraţie controlată“ şi „verticala puterii“. Pentru a-şi impune conceptele a creat Rusia Unită, partidul care îi asigură puterea lui Putin, şi structurile adiacente ei, dar şi Rusia Justă, o altă formaţiune politică fidelă Kremlinului, pentru a oferi iluzia existenţei pluralismului. 

Pentru ca „imitarea democraţiei“ să fie perfectă inventatorul verticalei puterii a stabilit contacte cu opoziţia din afara sistemului şi a susţinut veleităţile liberale ale lui Dmitri Medvedev, care a asigurat un intermezzo, în perioada 2008-2012, la Kremlin pentru Vladimir Putin. 

În 2013 a fost nevoit să-şi de demisia, fiind acuzat de corupţie. La acea vremea se părea că eminenţa cenuşie a Rusiei lui Putin a căzut în dizgraţie, însă preşedintele aflat la al treilea mandat, unul mult mai solid decât primele două, i-a oferit un nou rol. 

 Vladislav Surkov a fost numit „consilier special“ pentru Abhazia, Osetia de Sud şi Ucraina. Voci avizate spun despre el că s-a aflat în spatele manifestaţiilor rusofone din Ucraina, nu a fost străin de intervenţia „omuleţilor verzi“ în peninsula Crimeea şi i-a consiliat pe ascuns pe separatiştii proruşi din Donbas. 

În timpul negocierii acordurilor de la Minsk, Surkov a intermediat între cei patru negociatori - Merkel, Putin, Hollande, Poroşenko - şi liderii rebelilor proruşi. Pentru eforturile sale, el a fost recompensat cu „Premiul Crimeei“, o distincţie de pe vremea Ekaterinei a II-a relansată în 1942 „pentru apărarea Sevastopolului“. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026