Vladimir Putin recunoaşte că a luat în calcul atacul nuclear pentru recucerirea Crimeei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un documentar realizat de televiziunea publică din Rusia, preşedintele Vladimir Putin arată cât de aproape a fost lumea de un Al Treilea Război Mondial. Liderul de la Kremlin recunoaşte că a luat în calcul ofensiva nucleară anul trecut pe vremea aceasta, înainte de anexarea Peninsulei Crimeea.

Putin a recunoscut că a luat în calcul mobilizarea arsenalului nuclear pentru a împiedica agenţii străini să oprească procesul de anexare a Peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă. 

Cu titlul „În drum spre casă”, documentarul realizat de televiziunea rusă de stat Rossia 1 prezintă discuţiile din spatele uşilor închise din această perioadă a anului trecut, când Rusia a planificat şi pus în aplicare anexarea Peninsulei Crimeea. 

Putin a povestit că a dat ordinul secret pentru preluarea teritoriului în urma unei reuniuni din noaptea de 22 spre 23 februarie, la care au participat liderii ruşi şi directorii agenţiilor de securitate, care avea ca prim scop „salvarea” preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici. 

Planul lui Vladimir Putin. Referendumul care a rupt Crimeea de Kiev

„Am terminat la 7.00 dimineaţa. La plecare, le-am spus colegilor mei că trebuie să începem să lucrăm la întoarcerea Crimeei la Rusia”, îşi aminteşte Putin în documentarul a cărui dată de difuzare nu a fost încă anunţată. 

La patru zile după această şedinţă, comandouri formate din „omuleţi verzi” - soldaţi fără însemne – au preluat aeroportul, parlamentul şi mai multe sedii de instituţii din Crimeea. Moscova a negat vehement în acea perioadă că este implicată în vreun fel în evenimentele din Peninsula care, până în 1953, i-a aparţinut şi pe care Hruşciov le-a făcut-o cadou ucrainenilor. 

Referendumul prin care Crimeea s-a rupt de Kiev a avut loc la 16 martie. O săptămână mai târziu, pe 21 martie, Putin a semnat decretul prin care peninsula a fost alipită Rusiei. 

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi