Vladimir Putin anunță primul summit ruso-arab. Liderii arabi, invitați la Moscova în octombrie

0
Publicat:

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat organizarea primului summit ruso-arab pe 15 octombrie și a invitat toți liderii statelor membre ale Ligii Arabe să participe la eveniment.

Vladimir Putin anunță primul summit ruso-arab FOTO: Getty Images

Președintele rus Vladimir Putin a transmis sâmbătă, în cadrul unui mesaj oficial, că Rusia va găzdui în luna octombrie primul summit ruso-arab. Evenimentul este programat pentru data de 15 octombrie, iar invitația este adresată tuturor liderilor statelor membre ale Ligii Statelor Arabe, relatează Reuters.

Aș dori să invit toți conducătorii statelor uniunii, împreună cu secretarul general al Ligii, să accepte să participe la primul summit ruso-arab, pe care planificăm să îl organizăm pe 15 octombrie”, a declarat Putin, potrivit unui comunicat publicat de Kremlin.

Putin a subliniat că dorește să consolideze legăturile cu statele arabe și cu Liga Arabă, atât prin dialog diplomatic, cât și prin colaborare politică și economică.

Avem intenția de a continua să dezvoltăm un dialog constructiv cu Liga Arabă în toate modurile posibile, precum și relații de prietenie cu toți membrii săi”, a adăugat liderul de la Kremlin.

El a explicat că acest demers vizează sprijinirea stabilității regionale și a securității în nordul Africii și în Orientul Mijlociu.

Mesaj transmis la summitul Ligii Arabe de la Bagdad

Anunțul președintelui rus a fost făcut în contextul desfășurării celui de-al 34-lea summit al Ligii Arabe, găzduit sâmbătă la Bagdad. Cu această ocazie, Putin și-a exprimat sprijinul pentru eforturile diplomatice care vizează oprirea conflictelor din regiune.

Susținem respectarea strictă a suveranității și integrității țărilor din Liga Arabă”, a spus Putin.

Organizația, formată din 22 de state membre, a marcat cu această ocazie 80 de ani de la înființare, într-un context dificil, dominat de conflictele din Orientul Mijlociu, lipsa unei soluții pentru Palestina și situația dramatică din Fâșia Gaza, unde aproape 50.000 de persoane și-au pierdut viața din cauza războiului cu Israelul.

Rusia își consolidează relațiile cu lumea musulmană

Potrivit Reuters, săptămâna aceasta a fost lansat la Kazan Forumul Rusia – Lumea Islamică, menit să întărească relațiile Moscovei cu țările membre ale Organizației pentru Cooperare Islamică și să dezvolte un sistem financiar compatibil cu legea islamică (sharia).

În paralel, Rusia își continuă strategia de apropiere de state din Africa, Asia și America Latină, în contextul izolării internaționale generate de refuzul de a opri războiul din Ucraina, început în 2022.

Un summit care vine în umbra turneului lui Trump în Golf

Anunțul lui Vladimir Putin vine la scurt timp după un turneu de patru zile efectuat de președintele american Donald Trump în regiunea Golfului Persic. Cu această ocazie, Washingtonul a încheiat mai multe acorduri importante, printre care un angajament din partea Arabiei Saudite de a investi 600 de miliarde de dolari în Statele Unite, contracte de 142 de miliarde de dolari pentru vânzări de armament către regat și un parteneriat în domeniul inteligenței artificiale cu Emiratele Arabe Unite.

Summitul ruso-arab anunțat de Putin pare să facă parte dintr-o strategie mai amplă prin care Rusia urmărește să își consolideze influența în lumea arabă și să propună o alternativă la alianțele strategice conduse de Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă