VIDEO Vladimir Putin, singur la slujba de Crăciun pe stil vechi, într-o biserică unde au fost botezaţi părinţii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin la slujba de Crăciun

Preşedintele rus Vladimir Putin a venit şi de această dată singur la slujba de Crăciun, pe care ruşii o serbează pe stil vechi la 7 ianuarie, deplasându-se pentru acest eveniment într-o localitate rurală din regiunea Tver, la nord-vest de Moscova.

Mii de ruşi au petrecut noaptea în Catedrala Hristos Mântuitorul de la Moscova, unde Patriarhul Kiril a oficiat slujba din Ajunul Crăciunului. Capul Bisericii Ortodoxe ruse le-a urat credincioşilor pace şi bunăstare. 

Ceremonia religioasă de la Moscova a durat până după miezul nopţii, iar la serviciul divin a participat şi premierul rus, Dmitri Medvedev.

În schimb, preşedintele Vladimir Putin a participat la slujba religioasă din satul Turghinovo, o localitate situată la 150 de kilometri de Moscova. În acest lăcaş au fost botezaţi părinţii preşedintelui rus, scrie presa rusă.

Putin a mai fost aici la slujba de Crăciun din 2011, când i-a dăruit preotului parohiei satului Turghinovo o icoană veche a unui artist necunoscut datând de la începutul secolului al XIX-lea, potrivit Interfax.

Anul trecut, preşedintele rus a participat la slujba de Crăciun într-o biserică dintr-un sat din regiunea Voronej (500-600 km sud de Moscova), iar, în 2014, într-o catedrală din Soci (pe coasta rusă a Mării Negre). În genere, de Crăciun, Putin se deplasează la biserici situate departe de capitală. Numai în 2000 şi 2001 a participat la slujbele de Crăciun la catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile ruse, Putin a petrecut Revelionul la Soci, unde a participat şi la un antrenament de hochei. Ca de obicei, preşedintele rus a ieşit pe gheaţă în complexul sportiv "Galaxy", cu un tricou pe care avea imprimat numărul 11, a relatat Interfax. Tot la Soci a petrecut Revelionul şi premierul rus Dmitri Medvedev, care preferă însă pârtiile de schi.

Dacă de Anul Nou, şeful statului rus le-a urat ruşilor „iubire şi altruism“, de Crăciun i-a chemat pe ruşi să se unească în jurul „idealurilor de bine, dragoste şi milă“. „Aceste valori durabile joacă un rol deosebit în istoria Rusiei, constituind un sprijin spiritual şi moral al societăţii de-a lungul secolelor“, a subliniat liderul de la Kremlin în mesajul său de Crăciun, în care i-a felicitat pe toţi creştinii ortodocşi care serbează Crăciunul pe stil vechi.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani