VIDEO Nave amfibie din Flota rusă a Mării Baltice se alătură exerciţiului naval din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manevre militare ruseşti în Marea Neagră

Navele amfibie ale Flotei Mării Baltice Kaliningrad şi Aleksandr Şabalin s-au alăturat exerciţiului naval din Marea Neagră, a anunţat vineri Ministerul rus al Apărării, citat de Russia Today.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat joi un exerciţiu militar de amploare în Marea Neagră. Navele Kaliningrad şi Aleksandr Şabalin se aflau în oraşul Novorosiisk, iar acum s-au alăturat celor 20 de nave de război şi 30 de nave de suport, a anunţat RIA Novosti.

Manevrele, care nu au fost planificate, au drept obiectiv să testeze capacităţile de luptă şi nivelul cooperii dintre diferite unităţi ale forţelor ruse, a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Peksov a adăugat că Rusia nu şi-a informat în prealabil partenerii străini în privinţa acestor manevre, precizând că nu era necesar, deoarece vor participa mai puţin de 7.000 de militari, potrivit presei ruse.

În urma unor manevre similare ordonate în februarie în cadrul forţelor aeriene şi trupelor aeropurtate ruse, şeful Statului Major rus, Valeri Gherasimov, a anunţat problemele identificate în aceste unităţi în timpul exerciţiilor.

Joi, aviaţia rusă a efectuat, de asemenea, importante exerciţii militare la baza aeriană Engels, în regiunea Saratov (Volga), a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Aceste exerciţii, implicând bombardiere strategice, avioane de luptă, de aprovizionare şi elicoptere, au drept obiectiv efectuarea de antrenamente în vederea realizării unor "misiuni de disuasiune strategică", a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului, citat de agenţia Interfax.

Manevrele sunt conduse de către ministrul Apărării Serghei Şoigu, numit în acest post în noiembrie anul trecut, după concedierea predecesorului său, Anatoli Serdiukov, din cauza unui vast scandal de corupţie.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat vineri în ţinutul Krasnodar (sudul Rusiei) pentru a inspecta personal desfăşurarea amplelor manevre militare din zona Mării Negre. „The Telegraph“ scrie că scopul acestor manevre „nu este de a verifica cât de pregătită de luptă este Flota rusă din Marea Neagră, ci de a trimite un mesaj Occidentului  Rusia este un actor important în regiune“.
 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026