Vicepreşedintele unei companii ruse de conducte petroliere a murit după ce a căzut pe fereastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele companiei ruse Transneft, Andrei Badalov, a fost găsit mort vineri, 4 iulie 2025, la Moscova, după ce a căzut pe fereastră, informează EFE. Cadavrul lui Badalov a fost găsit pe stradă, sub ferestrele casei sale. 

Andrei Badalov FOTO: X

„Cauza preliminară a decesului este sinuciderea”, a declarat o sursă citată de TASS, cu toate că ancheta este în curs de desfăşurare. Cadavrul a fost găsit în apropierea bulevardului Rublovskoie, la periferia capitalei Rusiei.

Badalov, în vârstă de 62 de ani, deţinea funcţia de vicepreşedinte al Transneft din 2021, fiind responsabil pentru transformarea digitală, tehnologia informaţiei şi automatizarea producţiei la compania de stat responsabilă de reţeaua de conducte petroliere a ţării.

Transneft, fondată în 1993, deţine cel mai mare sistem de conducte petroliere din lume, cu o reţea care se întinde pe aproape 50.000 de kilometri, potrivit Agerpres.

Preşedintele consiliului de administraţie al companiei este Aleksandr Novak, viceprim-ministru al Rusiei din 2020.

Mai mulţi oficiali de rang înalt ruşi au murit în circumstanţe misterioase

În ultimii ani, mai mulţi oameni de afaceri şi oficiali de rang înalt ruşi au murit în circumstanţe misterioase, majoritatea deceselor fiind considerate sinucideri după ce respectivii au căzut de la ferestrele apartamentelor lor sau cele de la locurile lor de muncă.

În aprilie 2022, fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, a fost găsit mort împreună cu soţia şi fiica sa.

Câteva zile mai târziu, cadavrele lui Serghei Protosenia, director la Novatek, ale soţiei şi fiicei sale au fost descoperite în Spania.

În acelaşi an, Ravil Maganov, preşedintele companiei petroliere Lukoil, a murit după ce a căzut de la unul dintre etajele spitalului unde era tratat.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online