Val de percheziţii în Rusia vizând critici ai referendumului lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O consilieră municipală de la Moscova şi membri ai unei organizaţii critice cu preşedintele rus Vladimir Putin au fost vizitaţi de forţele de ordine, joi, în contextul în care opozanţii Kremlinului deplâng o amplificare a presiunilor autorităţilor asupra lor, relatează AFP.

Iulia Galiamina, foarte activă în campania „Nu” reformei constituţionale a lui Putin, a anunţat pe reţele de socializare că o percheziţie a avut loc la domiciliul său, în contextul în care nu se afla acasă.

„Este doar fiul meu. El nu a vrut să deschidă, însă poliţia a ameninţat că sparge uşa”, a scris ea pe Facebook, adăugând mai târziu că avocatul său nu a fost autorizat să intre în locuinţă.

Poliţiştii i-au vizitat de asemenea pe redactorul-şef al publicaţiei MBkh şi doi oficiali din cadrul organizaţiei „Rusia Deschisă” a oligarhului Mihail Hodorkovski.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei, Konstantin Fomin, a anunţat că aceste intervenţii au legătură, în mod oficial, cu dosarul fostului grup petrolier Iukos, în urma căruia Hodorkovski a fost condamnat la zece ani de închisoare.

Campania „Nu” a anunţat într-un comunicat că dosarul Iukos nu este decât un pretext şi că „adevăratul motiv ar putea să fie manifestaţia prevăzută pentru 15 iulie în vederea denunţării” reformei constituţionale adoptate la 1 iulie şi care-i permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036.

Miercuri, în cadrul altui dosar, a fost arestat activistul anti-Kremlin Piotr Verzilov - încarcerat timp de zece zile la sfârşitul lui iunie cu privire la „obscenităţi”, notează AFP, potrivit news.ro.

Percheziţii au avut loc la domiciliul lui Verzilov, la domiciliul mamei sale şi la cel al unei prietene a acesteia.

Activistul a anunţat pe Twitter că a fost vizat de opt percheziţii începând cu 21 iunie.

Presa rusă scrie că o procedură a fost lansată în urma faptului că Verzilov nu a notificat autorităţile cu privire la dubla sa naţionalitate. Activistul mai deţine un paşaport canadian.

Critici ai Kremlinului au denunţat în ultimele luni o intensificare a presiunilor autorităţilor împotriva vocilor critice.

Luni, o jurnalistă din Pskov (nord-vest) a fost declarată vinovată de „justificarea terorismului” şi condamnată la plata unei amenzi. Un alt jurnalist a fost arestat marţi sub acuzaţia de „trădare”. Este vorba de Ivan Safronov, specializat în probleme de apărare. Arestarea acestuia a provocat un val de condamnări din partea foştilor săi colegi.

Un guvernator membru al unui partid tolerat de Kremlin a fost arestat joi sub suspiciunea uciderii unor oameni de afaceri în 2004-2005.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut