Un reprezentant al Rusiei la ONU ironizează diplomaţia britanică: „Nu este bună de nimic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Polianski FOTO EPA-EFE

Un diplomat rus de rang înalt la ONU a atacat aprig diplomaţia britanică, apreciind, înaintea unei convorbiri la telefon între premierul Boris Johnson şi preşedintele Vladimir Putin, că „nu este bună de nimic”.

„Este mereu loc de diplomaţie, însă, sincer, noi nu avem încredere în diplomaţia britanică”, a declarat la Sky News adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.

„Eu nu vreau să ofensez pe nimeni, mai ales pe bunii mei preteni diplomaţi britanici, dar, într-adevăr, nu au cu ce rezultate să se laude”, a insistat el, potrivit AFP.

Relaţiile Londrei cu Moscova se află la cel mai scăzut nivel după otrăvirea unui fost dublu agent rus, Serghei Skripal, şi a fiicei acestuia, Iulia, în Anglia, în 2018.

Rusia a dezminţit orice implicare în acest dosar, însă cazul a condus la o criză diplomatică între cele două ţări.

În privinţa Ucrainei, Boris Johnson a apreciat marţi, într-o vizită la Kiev, că există un „pericol clar” şi „iminent” al unei intervenţii militare a Rusiei, care a desfăşurat peste 100.000 de militari la frontiera cu ţara vecină.

Boris Johnson a îndemnat Moscova „să dea înapoi” şi a avertizat că o invazie a Ucrainei ar fi „un dezastru pentru Rusia şi pentru lume”.

Londra a cerut în mai multe rânduri Rusiei să intre pe calea diplomatică, un apel pe care Boris Johnson urmează să-l reitereze în convorbirea sa la telefon programată pentru miercuri cu Vladimir Putin.

Potrivit lui Dmitri Polianski, Occidentul exagerează numărul militarilor ruşi desfăşuraţi la frontiera cu Ucraina.

„Acum sunt deja 130.000”, a declarat el la Sky News, iar „ieri erau 100.000”, a declarat el ironic.

„Nu ştiu de unde iau cifrele astea şi n-am absolut nicio încredere în datele spionajului american şi britanic”, a declarat adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU.

Vorbind despre discuţia dintre Putin şi Johnson, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele rus este dispus să discute şi cu „derutaţii”.

Deloc surprinzător, Vladimir Putin a susţinut marţi că nu vrea să atace Ucraina, ci dimpotrivă, Statele Unite se folosesc de Ucraina ca pe un instrument prin care să antreneze Rusia într-un „conflict armat”.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare