Un nepot al preşedintelui rus a preluat şefia unui partid de buzunar. Cine este Roman Putin şi cum încearcă să-şi creeze o imagine apropiată de cea a unchiului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roman Putin FOTO ura.ru

Un nepot al preşedintelui rus Vladimir Putin a fost ales la conducerea unui partid în nici măcar o lună de la primirea carnetului de membru.

Roman Putin, un nepot de pe văr al lui Vladimir Putin, a fost ales la şefia Partidului Împotriva Corupţiei.

În vârstă de 42 de ani, Roman Putin este membru al acestei formaţiuni politice din 21 iunie.

Cu toate că partidul este mic, nepotul lui Putin îşi propune să obţină mandate în Parlament la următoarele alegeri legislative, care ar urma să aibă loc în toamna lui 2021, scrie portalul meduza.io. Deocamdată el spune că se concentrează pe alegerile locale din septembrie anul acesta.

Până să devină liderul Partidului Împotriva Corupţiei, Roman Putin a vrut să înfiinţeze un partid al antreprenorilor.

La fel ca Vladimir Putin, el a lucrat pentru Serviciul rus de Securitate (FSB) şi este pasionat de arte marţiale. În prezent, este preşedintele Federaţiei Ruse de Taekwondo şi deţine societăţi cu activităţi în sectorul petrolier şi în cel al transportului maritim. În afară de FSB, a lucrat pentru patru bănci, toate cu licenţele revocate între timp.

Partidul Împotriva Corupţiei a fost fondat în 2013, dar nu s-a remarcat prin nimic deosebit până acum.

Noul său preşedinte susţine că vrea să lupte împotriva corupţiei fără a se opune Kremlinului.

Potrivit Meduza, Kremlinul a înfiinţat în ultimii ani zeci de partide de buzunar în scopul de a da impresia diversitate şi competiţie pe scena politică, dar şi pentru a fragmenta opoziţia.

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet