Un jurnalist a dezvăluit capturi de ecran cu comentarii despre război şi Occident ce i-ar aparţine fiicei celei mari a lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO TASS

Maria Voronţova, fiica cea mare a lui Vadimir Putin, ar fi activă pe un grup de Telegram al absolvenţilor Departamentului de Medicină al Universităţii de Stat din Moscova, unde uneori comentează despre evenimente curente, relatează „Meduza”, citându-l pe Dmitri Kolezev, redactorul-şef al site-ului Republic.

Dmitri Kolezev a postat mai multe capturi de ecran primite de la un membru al acelui grup de chat care arată comentarii ale celei care se prezintă drept „Maria V”. O a doua sursă care susţine că ar fi vorba chiar de fiica lui Vladimir Putin este un jurnalist ce cunoaşte contul Telegram al Voronţovei. 

„Maria V” a intrat în grup toamna trecută, în calitate de  absolventă a promoţiei 2011, ceea ce corespunde cu ce se ştie despre educaţia ei. Grupul de Telegram are 170 de membri.

Capturile de ecran indică discuţii aprinse între Voronţova şi membri ai grupului care nu se sfiesc să o confrunte, inclusiv cu privire la acţiunile tatălui ei. Multe dintre aceste comentarii privesc atitudinile occidentale cu privire la Rusia şi sunt ecoul retoricii Kremlinului în legătură cu planuri diabolice ale SUA şi UE de subminare a Rusiei.

„Nimeni din Occident nu are nevoie de ţara noastră pentru a fi prosperă. Ei au făcut întotdeauna tot posibilul pentru a se asigura că acest lucru nu se întâmplă. Şi vor continua să o facă. Dacă dintr-o dată, aşa cum aproape a fost şi cazul în anii 90, Rusia devine un apendice cu drepturi depline asupra materiei prime al Statelor Unite şi al UE, voi fi curioasă să văd pe cine mai dai vina pentru faptul că nu trăim într-o economie prosperă”.

„În 2008 s-au declanşat primele sancţiuni, care ameninţau că mozzarella va dispărea de pe rafturile magazinelor. Toată lumea s-a speriat, nu se poate! Cum vom supravieţui acum? Fara mozzarella italiană!? Şi acum? Mai respirăm? Aşa s-ar părea. Acum avem până şi propria noastră mozzarella. Şi toate astea ar fi fost cumva posibile în anii ‘90? Nu.”

 

Referindu-se direct la războiul din Ucraina, a replicat într-o altă discuţie: „Nu suntem nemţii din anii ‘30. Dacă suntem ceva, suntem mai mult cei care au fost vizaţi de atacuri.”

    

De asemenea, fiica preşedintelui Putin a criticat un alt membru al grupului de chat pentru că a folosit cuvântul „anexare” pentru a califica ocuparea Crimeei de către Rusia, în 2014, insistând că un astfel de limbaj trece cu vederea „voinţa poporului”.

Ea a adăugat că NATO ar fi ajuns să stabilească o prezenţă militară permanentă în peninsula Crimeea.

Voronţova s-a plâns, de asemenea, că Statele Unite nu se confruntă niciodată cu sancţiuni internaţionale pentru războaiele iniţiate de Washington şi susţine teoria conform căreia CIA controlează presa liberă şi opoziţia anti-Kremlin a Rusiei. „Ce fel de presă trăieşte din banii cititorilor după ce au fost blocate?” a întrebat ea.

„Ce naivitate. Ce raţionament copilăresc. A da vina pentru toate şi a pune toată responsabilitatea în seama unei singure persoane este acelaşi lucru cu a-ţi pune încrederea într-o singură persoană, precum un ţar. Aceeaşi porcărie. Dacă vrei să te deosebeşti de admiratorii ţarismului,... ei bine, nu aceasta este modalitatea de a o face”.

    

„Permiteţi-mi să subliniez din nou că nu putem afirma fără echivoc că Maria V. este adevărata Maria Voronţova, fiica lui Vladimir Putin. Dar dovezile circumstanţiale şi două surse indică faptul că este. În acest caz, putem acum să ne închipuim ce crede cineva din cel mai apropiat mediu familial al preşedintelui despre evenimentele care se desfăşoară astăzi. Dacă este cu adevărat Maria Voronţova, se pare că rudele mai tinere ale lui Putin îi împărtăşesc viziunea asupra lumii, ceea ce înseamnă că avem puţine motive să ne aşteptăm la o opoziţie în cercul interior al lui Putin şi că ar fi în general inutil să încerci să apelezi la Maria cu rugăminţi de a-şi influenţa tatăl şi de a opri războiul, aşa cum au încercat să facă activiştii adunaţi la casa fostului soţ din Europa ”, a explicat Dmitri Kolezev, potrivit Meduza care a preluat capturile de ecrain.

Maria Vladimirovna are 37 de ani şi este endocrinolog pediatru.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație