Un înalt diplomat rus asigură că Moscova nu va ataca țările NATO: „Rusia nu a încercat niciodată să deterioreze relaţiile cu NATO”

0
Publicat:

Rusia nu intenționează să atace țările NATO, și nici nu plănuiește astfel de măsuri agresive, a declarat un înalt diplomat rus, într-un interviu pentru Izvestia, scrie News.ro. Tot potrivit acestuia, alianța nord-atlantică este pe deplin responsabilă de degradarea relațiilor cu Rusia.

FOTO: Shutterstock

Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece. Alianţa urmăreşte în mod clar un curs de contracarare a ţării noastre şi de limitare a unei "ameninţări" care ar fi reprezentată de noi", a declarat Vladislav Maslennikov, director al departamentului pentru chestiuni europene din cadrul Ministerului rus de Externe.

Acesta adaugă că Rusia nu dorește să deterioreze relația cu NATO, subliniind și că alianța este responsabilă în totalitate pentru degradarea relațiilor. Așadar, Maslennikov asigură că Rusia nu va ataca membrii NATO.

„În ceea ce priveşte contactele normale şi mecanismele de dialog care ar putea fi utilizate în căutarea unor modalităţi de reducere a tensiunilor, alianţa le-a respins. Nu a fost alegerea noastră. În 2014, NATO a încetat unilateral să coopereze cu noi în cadrul Consiliului Rusia-NATO în domeniile militar şi civil”, a amintit el.

Cu toate acestea, în conferința de la final de an, președintele Vladimir Putin afirmase că toate țările NATO se află în război cu Rusia. Acesta a punctat și faptul că țara a devenit din ce în ce mai puternică de când a început conflictul.

„Aproape toate ţările NATO sunt în război cu noi”, a declarat şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”