Un alt oligarh rus, în spatele informaţiei false privind arestarea lui Roman Abramovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul de televiziune RBC TV din Rusia a lansat, în urmă cu scurt timp, informaţia falsă conform căreia miliardarul Roman Abramovici ar fi fost arestat de FBI în SUA. Informaţia a fost infirmată de avocaţii lui Abramovici, precum şi de reprezentanţii Biroului Federal pentru Informaţii (FBI) din SUA. Grupul media care a lansat informaţie este controlat de un alt miliardar rus, apropiat al lui Vladimir Putin.

Informaţia privind arestarea lui Roman Abramovici a fost preluată rapid în presa online din întreaga lume. Ştirea a fost aruncată în piaţă de un post de televiziune din Rusia, fără a cita surse oficiale sau persoane din anturajul lui Abramovici.

Cu toate acestea, jurnaliştii postului de televiziune RBC TV prezentau ştirea ca fiind confirmată şi afirmau faptul că aresterea lui Roman Abramovici este legată de moartea suspectă a unui alt oligarh rus, Boris Berezovski.

Abramovici a avut, timp de mai mulţi ani, un proces cu Berezovski, care i-a fost şi parteneri în afaceri considerate controversate. Cea mai notorie dintre acestea este privatizarea Sibneft. 

Între timp, purtătorul de cuvânt, managerul şi avocatul lui Roman Abramovici au informat ştirea. Aceştia au afirmat faptul că Abramovici se află în Statele Unite, însă nu este arestat sau reţinut de autorităţi. 

Postul de televiziune, singurul de business din Rusia, RBC TV face parte din grupul media RBC Information Systems, companie listată la bursă printr-o ofertă publică iniţială, desfăşurată în 2002. Atunci, RBC a devenit compania cu cea mai rapidă creştere din Rusia, potrivit companiei de cercetări Deloitte. 

Şapte ani mai târziu RBC era una dintre cele mai mari organizaţii media din Rusia, însă afacerile nu mai erau atât de roz. Grupul media se confrunta cu probleme grave, având datorii scadente în valoare de 220 de milioane de dolari.

În acel moment, o participaţie majoritară de 51% din cadrul holdingului a fost cumpărată de compania ONEXIM, controlată de miliardarul Mihail Prohorov. Acesta a plătit atunci 80 de milioane de dolari pentru acţiuni, potrivit agenţiei de ştiri RIA Novosti. 

Prokhorov este, în momentul de faţă, liderul partidului Platforma Civică. 

Omul de afaceri Mihail Prokhorov, în vârstă de numai 46 de ani, ocupă locul doi în topul celor mai bogaţi ruşi. Averea sa este estimată la 13 miliarde de dolari. Acesta a anunţat, în 2011, că va candida la preşedinţia Rusiei cu toate că, până nu demult, era un apropiat al premierului Vladimir Putin, care a câştigat până la urma cursa electorală.

Sub conducerea lui Prohorov, compania Norilsk Nikel a devenit cel mai mare producător de nichel şi paladiu din lume. De asemenea, el a transformat operaţiunile legate de extragerea aurului ale acestei companii în Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Rusia. Prohorov şi-a vândut participaţia la Norilsk în primăvara anului 2008, înainte de izbucnirea crizei mondiale.

În 2007, după ce a demisionat din funcţia de preşedinte al Norielsk, Prokhorov a înfiinţat fondul privat de investiţii ONEXIM Group.

Însă Prohorov a devenit cunoscut la nivel mondial când, în 2009, a cumpărat echipa americană de basket New Jersey Nets. 

Miliardarul s-a bucurat de sprijinul comunităţii de business din Rusia pentru cursa prezidenţială, însă este un lucru cunoscut faptul că, în mare parte, cei cunoscuţi ca "oligarhii ruşi" au legături strânse cu Kremlinul. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG