Tragedie în Rusia. Cel puţin 11 morţi în urma unui incendiu într-un azil de pensionari VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură YouTube

Unsprezece persoane au murit într-un incendiu, în noaptea de luni spre marţi, la un azil de pensionari, în Başkiria, în Ural, a anunţat Comitetul rus de anchetă, relatează AFP.

O anchetă cu privire la o încălcare a regulilor de securitate care a antrenat moartea prin imprudenţă a fost deschisă, precizează într-un comunicat principalul organism de anchetă penală din Rusia.

În timpul incendiului, care a izbucnit în toiul nopţii în această casă de lemn cu mansardă din satul Işbuldino potrivit salvării, în imobil se aflau în total 15 persoane, precizează comitetul.

Patru persoane au putut să iasă din clădirea în flăcări, iar „corpurile celorlalte 11 au fost găsite” de către pompieri, potrivit aceleiaşi surse.

Înregistrată drept „casă de caritate”, instituţia furniza servicii de asistenţă socială bătrânilor, însă nu avea autorizaţia să-i cazeze în acest imobil, potrivit administraţiei locale, scrie agenţia rusă de presă Interfax.

Explozii sau incendii accidentale fatale sunt relativ curente în Rusia, din cauza faptului că infrastructurile sunt depăşite sau nu nerespectă normele de securitate. 

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model