„Terorism logistic”. De ce au intensificat rușii atacurile asupra infrastructurii feroviare ucrainene

0
Publicat:

Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii feroviare critice a țării, vizând Căile Ferate Ucrainene, Ukrzaliznytsia, într-o aparentă încercare de a perturba logistica militară pe fondul noilor anunțuri privind livrările de arme în Ucraina, relatează Kyiv Independent.

Rusia a lansat de două ori mai multe atacuri asupra infrastructurii feroviare a Ucrainei în septembrie față de august - o evoluție critică, dat fiind dependența Kievului de rețeaua de transport feroviară Ucraina după ce transportul aerian civil a fost închis.

Atacurile, efectuate în principal cu drone, au vizat regiuni din apropierea graniței cu Rusia, precum și liniile active ale frontului, între care Donețk, Sumî, Poltava, Cernihiv și Kirovohrad, dar și zone sudice precum Mikolaiv și Odesa.

Au existat și victime civile. Un atac dublu asupra unui tren de pasageri pe 4 octombrie a afectat comunitatea Shostka din regiunea Sumy, ucigând o persoană și rănind alte nouă, inclusiv trei copii.

Intensificarea acestor tipuri de atacuri coincide cu noi ajutoare militare anticipate din partea aliaților europeni, precum și cu primele livrări de arme aprobate în septembrie din Lista de cerințe prioritare pentru Ucraina (PURL), un mecanism care permite membrelor NATO să finanțeze voluntar transporturile americane de arme și tehnologie către Ucraina.

„Calea ferată are o importanță strategică — este folosită pentru transportul ajutorului militar”, spune Dmitro Zhmailo, expert militar și director executiv al Centrului Ucrainean pentru Securitate și Cooperare.

„Acum, există acorduri în vigoare pentru livrări din Europa. Anterior, a existat o înghețare a asistenței americane, așa că la momentul respectiv nu exista o nevoie urgentă de a viza calea ferată”, a explicat el pentru Kyiv Independent.

SUA au aprobat pe 10 septembrie un proiect de lege privind apărarea, alocând 400 de milioane de dolari în ajutor militar pentru Ucraina, în ciuda opoziției republicane. Pe 16 septembrie, administrația președintelui american Donald Trump a aprobat primele pachete de arme americane pentru Ucraina, finanțate prin contribuții ale aliaților NATO.

În lipsa unor progrese semnificative pe câmpul de luptă și pe fondul schimbării politicii SUA, Rusia și-a redirecționat atenția către infrastructura de transport a Ucrainei, cu scopul de a perturba capacitatea Kievului de a recâștiga avânt cu sprijinul Occidentului.

Perturbări ale traficului feroviar

Ukrzaliznytsia, recunoscută pentru fiabilitatea și punctualitatea sa în ciuda războiului, s-a confruntat recent cu întârzieri tot mai mari în serviciile de pasageri, de la o oră la aproape opt și chiar mai mult, ca urmare a atacurilor.

Rusia a țintit și stațiile de pasageri, depourile, substațiile electrice și alte componente critice ale infrastructurii feroviare a Ucrainei.

Însă principalele ținte ale Rusiei în atacurile sale sunt nodurile feroviare din Ucraina, unde converg mai multe linii și pot fi dirijate trenurile.

Ucraina se bazează pe rute diversificate pentru a oferi ajutor militar zonelor din prima linie, adesea folosind stații în care trenurile care transportă mărfuri valoroase pot fi oprite temporar în timp ce se stabilește următoarea rută, a declarat Jmailo.

Ukrzaliznytsia a relatat că o creștere vizibilă a atacurilor rusești a început în iulie, fiind vizate gările din stații importante din Lozova, regiunea Harkov; Synelnykove, regiunea Dnipropetrovsk, respectiv Koziatyn, în regiunea Vinița.

„Inamicul atacă în așa fel încât, în esență, joncțiunea este distrusă”, a declarat pentru Ukrinform pe 15 septembrie Oleksandr Pertsovskyi, șeful Ukrzaliznytsia.

Volodimir Naumov, șeful Centrului Ucrainean pentru Reforma Infrastructurii de Transport, a avertizat că restaurarea acestor noduri poate dura mai mult decât de obicei din cauza complexității și a echipamentelor specializate implicate.

„Sunt mult mai greu de reparat, deoarece nu este vorba doar de șine sau traverse - trebuie reparate și macazurile, sistemele de comunicații și componentele electrice”, a spus Naumov.

În același timp, Rusia monitorizează îndeaproape cât de repede Ucraina își restabilește logistica critică, un factor care ar putea influența atacurile viitoare.

„Ceea ce face Rusia acum este pur și simplu terorism logistic împotriva Ucrainei”, a declarat Naumov pentru Kyiv Independent.

Intențiile Rusiei

Directorul general al Ukrzaliznytsia, Pertsovskyi, a declarat pentru Ukrinform că Rusia vizează infrastructura feroviară folosind în principal drone de tip Shahed. 

Potrivit serviciilor de informații militare ale Ucrainei (HUR), Rusia produce zilnic 170 de drone de tip Shahed din iunie, urmând ca numărul acestora să ajungă la 190 până la sfârșitul anului.

Jmailo a avertizat asupra perecepției ultimelor atacuri ca fiind un răspuns direct la campania Ucrainei împotriva capacității de rafinare a petrolului .

„Rușii lovesc când au nevoie și când pot”, a spus el.

Potrivit lui Jmailo, creșterea numărului de atacuri asupra infrastructurii feroviare a Ucrainei ar putea reflecta și frustrarea Rusiei pe câmpul de luptă.

Având în vedere că ritmul avansurilor teritoriale încetinește - forțele rusești au capturat cu 44% mai puțin teritoriu în septembrie față de august, potrivit grupului ucrainean de monitorizare DeepState — Moscova pare să-și mute atenția către perturbarea livrărilor de arme și subminarea logisticii ucrainene.

Experți intervievați de Kyiv Independent au remarcat însă că actualul val de atacuri rusești a avut un succes limitat. Ukrzaliznytsia a reușit să repare rapid infrastructura avariată, iar costul atacurilor rusești, în special al celor care implică rachete, depășește adesea pagubele provocate.

Totuși, aceștia avertizează că situația s-ar putea schimba.

„Aceste atacuri ar putea deveni mai eficiente dacă Rusia primește ajutor militar suplimentar din partea unor țări terțe, în timp ce sprijinul occidental pentru Ucraina scade”, a subliniat Jmailo, adăugând că amenințarea ar crește și dacă Ucraina rămâne în urmă în ceea ce privește consolidarea apărării aeriene, a sistemelor de drone interceptoare, a capacităților de război electronic sau a eficacității unităților sale mobile de pompieri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța