SUA şi Rusia publică liste cu cei care nu mai au acces pe teritoriul celor două ţări, într-un joc tensionat de putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin ar putea di vizitat la Moscova de Barack Obama în iunie, însă situaţie este incertă.

Autorităţile de la Moscova au publicat sâmbătă o listă cu 18 oficiali americani care aveau interdicţie de a pătrunde pe teritoriul Rusiei, ca răspuns la iniţiativa SUA care a ridicat dreptul a 18 oficiali ruşi de a mai avea acces pe teritoriul statelor americane, acuzaţi că au fost implicaţi în abuzuri la adresa drepturilor omului.

Relaţia dintre Moscova şi Washington a atins un nou nivel minim, în condiţiile în care preşedintele Barack Obama ar putea avea o vizită în capitala Rusiei pentru a lua parte la un summit cu preşedintele rus Vladimir Putin în luna iunie, potrivit publicaţiei „The Financial Times”.

Cunoscută drept lista Magnitski, mulţi dintre cei 18 ruşi, care au primit interdicţie de a intra în spaţiul american, au fost implicaţi în cazul lui Serghei Magnitski, avocat care a murit în închisoare în 2009, după ce a încercat să scoată la iveală o fraudă fiscală de 230 de milioane de dolari.

Pe lângă cei 18 anunţaţi oficial, Statele Unite au mai interzis accesul şi unui număr nespecificat de oficiali ruşi care apar pe o listă neagră separată care va rămâne secretă, potrivit Departamentului de Stat al SUA.

Presa din Rusia a scris sâmbătă că unul dintre oficialii de pe lista secretă este Ramzan Kadîrov, liderul regiunii autonome Cecenia. Oficialii americani sunt de părere că preşedintele cecen a participat la săvârşirea mai multor abuzuri privind drepturilor omului, printre care se numără tortura  şi uciderea rivalilor politici.

Sunt mândru că sunt rus, sunt mândră că nu sunt agreat de America, deoarece ei sunt implicaţi în atrocităţi în întreaga lume”, a declarat Kadîrov referitor la includerea numelui său pe lista neagră a americanilor. „Îmi iubesc patria şi chiar dacă nu aş fi fost pe listă, tot nu aş fi cumpărat un bilet înspre America.”

Lista înaintată de ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, include patru foşti oficiali americani despre care s-a spus că sunt responsabili pentru „legalizarea torturii” atunci când au supravegheat programul american al deţinuţilor, în timpul războiului global împotriva terorii dus de administraţia Bush.

Războiul listelor nu a fost alegerea noastră, dar avem dreptul de a răspunde la acest şantaj flagrant”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov .„Este momentul ca politicienii din Washington să realizeze în cele din urmă că este inutilă construirea unei relaţii cu o ţară precum Rusia atunci când este adoptată o atitudine de superioritate şi dictatură.”

Pe lângă acuzaţiile de tortură, americanii cu accesul interzis în Rusia mai sunt acuzaţi de încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi aflaţi peste hotare – cei care au participat la arestarea lui Viktor Bout, suspect de trafic de arme, iar într-un caz separat cei care au fost implicaţi în capturarea unui pilot  rus acuzat de trafic de droguri.

Rusia a reacţionat cu un <răspuns în oglindă>. În termeni diplomatici, asta înseamnă că nu am lăsat fără un răspuns gestul neprietenos al Statelor Unite, însă cu toate acestea nu suntem interesaţi să ducem la escaladarea tensiunilor...în relaţiile bilaterale”, a declarat Mikhail Marghelov, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din parlamentul rus.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort