SUA, responsabile „în totalitate“ pentru rezilierea Tratatului INF, denunţă Riabkov în urma unor negocieri la Geneva care nu au permis niciun progres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite vor fi „complet“ responsabile de o posibilă rupere a tratatului cu privire la armamentul nuclear cu rază intermediară (INF), a declarat marţi un adjunct al ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, în urma unor negocieri la Geneva care nu au permis „niciun progres“, relatează AFP.

„Responsabilitatea acestui lucru îi va reveni în întregime şi complet părţii americane“, a declarat Riabkov, citat de agenţiile ruse de ştiri, în urma unor negocieri cu privire la acest tratat ce datează din timpul Războiului Rece şi din care Statele Unite ameninţă să se retragă.

Serghei Riabkov a apreciat marţi că, „după acest contact la Geneva, vedem clar ambiţia Washingtonului de a merge până la capăt în intenţia sa de a distruge acest acord“, denunţând „exigenţele fără compromis şi peremptorii“ ale Statelor Unite.

„Per ansamblu constatăm că nu a existat niciun progres“, a adăugat el, precizând că, pentru moment, nu este prevăzută vreo altă întâlnire între cele două părţi.

„Noi nu ar trebui să ne încetinim eforturile. Trebuie să explicăm cu insistenţă părţii americane contraproductivitatea încercării lor de a exercita presiuni asupra Rusiei, iar pe de altă parte nocivitatea şi gravitatea consecinţelor“ unei retrageri americane, a continuat Riabkov.

„Noi suntem pregătiţi să dialogăm cu privire la un principiu al egalităţii, respectului reciproc, fără să avansăm ultimatumuri“, a adăugat el.

Tratatul INF - care interzice o întreagă clasă de rachete, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri - a pus capăt crizei declanşate în anii '80 de desfăşurarea unor rachete sovietice de tip SS-20, cu ogive nucleare, ţintind capitale occidentale.

NATO şi Statele Unite acuză Moscova că încalcă Tratatul INF prin crearea unui nou sistem de rachetă, acuzaţii pe care Rusia le respinge ca „fără fundament“ şi acuză la rândul său Washingtonul că încalcă acest tratat.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări, la jumătatea lui decembrie, că, în cazul unei retrageri americane din Tratatul INF, Rusia va dezvolta rachete strategice interzise prin acest acord semnat în 1987.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne