Sondaj Pew Research Center: Rusia urăşte lumea, iar lumea îi răspunde cu acelaşi sentiment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin

Propaganda preşedintelui rus Vladimir Putin adresată publicului din afara ţării sale nu funcţionează, dar nici eforturile Occidentului de a contracara influenţa instituţiilor de presă controlate de Kremlin, relatează Bloomberg, intepretând rezultatele unui sondaj de opinie publicat miercurea trecută de Pew Research Center.

După intervievarea, în perioada martie-mai, a 45.435 de respondenţi din 40 de ţări de pe toate continentele, Pew Research Center a constatat un sentiment de neîncredere faţă de Rusia. Acest sentiment este mai mare printre europeni decât printre americani, fenomen constatat nu doar la polonezi, mai atenţi în comparaţie cu alţii la evoluţiile din Ucraina, ci şi la germani şi francezi. De asemenea, Rusia are prieteni puţini în Turcia, cu toate că liderul de la Kremlin Vladimir Putin şi şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan întreţin relaţii bune, în Orientul Mijlociu, îndeosebi în Iordania, a cărei populaţie nu vede cu ochi buni sprijinul oferit de Moscova preşedintelui sirian Bashar al-Assad, dar şi în America Latină, îndeosebi în Venezuela, a cărei populaţie nu este rusofilă în pofida tensiunilor diplomatice între Guvernul de la Caracas şi Casa Albă. În Asia şi Africa, atitudinea faţă de Rusia este relativ bună, probabil datorită moştenirii sovietice. 

Opinii favorabile faţă de Rusia au fost constatate în Vietnam (75%), Ghana (56%), China (51%), Coreea de Sud (46%) şi India (43%), iar nefavorabile în Polonia (80%), Iordania (80%), Israel (74%), Japonia (73%), Germania (70%) şi Franţa (70%). În total, Rusia a primit 51% opinii nefavorabile şi 30% opinii favorabile la nivel mondial, potrivit sondajului realizat de Pew Research Center.

Opinii favorabile şi nefavorabile faţă de Rusia în perioada martie-mai 2015 Sursa: Pew Research Center

În general, imaginea Rusiei în lume s-a deteriorat, iar această tendinţă a început chiar înainte de invazia rusă în peninsula ucraineană Crimeea, în martie 2014. În 2011, 49% dintre americani aveau o părere bună despre Rusia, faţă de 22% în prezent.

În ceea ce priveşte sentimentul de neîncredere în Vladimir Putin, acesta este chiar mai mare decât cel faţă de Rusia. Potrivit sondajului PEW, cel mai mare sentiment de încredere în preşedintele rus a fost observat în Africa (32%), iar cel mai mic în Europa (15%). În total, 58% dintre respondenţii intervievaţi au declarat că nu au o părere bună despre Putin. În ochii lumii, liderul de la Kremlin este, fără îndoială, întruchiparea răului. În schimb, preşedintele american Barack Obama îl depăşeşte pe omologul său rus în popularitate peste tot, chiar şi în Orientul Mijlociu, unde amândoi sunt mai puţin populari.

În februarie, secretarul de Stat american Jonh Kerry spunea în Congres că „Rusia s-a angajat în cea mai mare campanie de propagandă pe care a văzut-o personal de la încheierea Războiului Rece“. La rândul său, congresmenul republican Ed Royce a declarat: „Rusia cheltuie peste jumătate de miliard de dolari pe an pentru a induce publicul în eroare, semăna discordie şi răspândi teorii ale conspiraţiei peste tot prin intermediul postului de televiziune RT (Russia Today)“.

Însă, porivit sondajului Pew, se pare că toţi banii au fost cheltuiţi în zadar. Eforturile propagandistice ale Rusiei, axate pe Europa şi Statele Unite, arată în cele două zone un fiasco lamentabil.

Singurul loc în care Putin câştigă războiul mediatic este Rusia. În ţara sa, el cheltuie mai mulţi bani şi depune eforturi mai mari şi, practic, controlează aproape toate instituţiile de presă. Acestea au primit 72,1 miliarde de ruble (peste un miliard de euro) de la bugetul federal în acest an. Astfel se explică de ce ruşii cred avionul malaysian prăbuşit acum un an în estul Ucrainei a fost doborât de trupele ucrainene şi că ţara lor luptă împotriva unei conspiraţii globale.

John Kerry cere bani pentru a contracara propaganda rusă. Există, de asemenea, planuri europene amorfe pentru combaterea propagandei ruse. BBC alocă peste 20 de milioane de euro pentru serviciul său în limba rusă, în timp ce Europa Liberă 23 de milioane de dolari. Cu toate acestea, Vestul îi influenţează pe ruşi la fel de slab precum Kremlinul pe occidentali.

Chiar mai mult, atitudinea ruşilor faţă de Occident s-a deteriorat mai grav în ultimul timp decât a vesticilor faţă de Rusia, ajungând de la 51% opinii favorabile în rândul ruşilor pentru Statele Unite în 2013, la 15% în prezent. În 2011, 78% dintre ruşi aveau o părere bună despre Germania, faţă de 35% în prezent.

Sondajul Pew arată, de fapt, cât de eficient şi-a izolat Putin ţara, insuflând „ideea de cetate asediată“, conchide Bloomberg.

Pew Research Center este un centru independent de cercetare, cu sediul la Washington, cunoscut pentru analizele sale, cât şi pentru statisticile demografice şi religioase realizate la nivel mondial.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie