Șoigu susține că s-a deplasat din nou în prima linie a războiului din Ucraina

0
Publicat:

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a susținut joi că s-a deplasat pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână pe linia frontului din Ucraina.

Serghei Șoigu (în prim-plan) sustinând că se află în prima linie FOTO EPA-EFE

„În prima linie”, anunță Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Ministrul Şoigu „a verificat condiţiile de desfăşurare a personalului şi materialului militar” şi „a inspectat zonele de poziţionare a unităţilor militare, condiţiile de cazare şi de încălzire ale personalului”, adaugă Ministerul rus al Apărării.

Aceasta este a doua vizită în prima linie anunțată de Șoigu. Acum câteva zile, ministrul rus susținea că „a inspectat pozițiile înaintate ale unităților rusești”. Și totuși, potrivit cercetărilor efectuate de aministratorii contului de Twitter @GlasnostGone și voluntarii din cadrul proiectului GeoConfirmed, Șoigu nu s-a deplasat în prima linie, ci într-o localitate situată la 80 de kilometri în spatele frontului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”