Șoigu amenință că Rusia ar putea folosi arme similare dacă SUA transferă Ucrainei muniţie cu dispersie

0
Publicat:

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a afirmat marţi că Moscova va fi nevoită să folosească metode de atac "similare" dacă Statele Unite îi furnizează Ucrainei bombe cu dispersie, au relatat media ruse citate de Reuters şi EFE.

Serghei Şoigu, ministrul Apărării Federației Ruse

Rusia deţine muniţie cu dispersie, dar deocamdată s-a abţinut să o folosească în campania sa militară,"fiind conştientă de ameninţarea pe care o reprezintă aceasta pentru populaţia civilă", a precizat Şoigu.

Remarcile sale vin după ce săptămâna trecută SUA au anunţat că vor livra Ucrainei muniţie cu dispersie pentru contraofensiva sa împotriva forţelor ruse, aminteşte Reuters, notând că este vorba de un tip de muniţie în general interzisă.

Ministrul rus a mai menţionat că nici Rusia, nici SUA şi nici Ucraina nu participă la Convenţia privind bombele cu dispersie ce vizează interzicerea folosirii acestora, asigurând pe de altă parte că Moscova deţine rezerve suficiente de astfel de muniţii, care sunt şi "mult mai eficiente" decât cele analoage ale SUA.

Complexul militar-industrial al Rusiei şi-a intensificat producţia de diferite arme şi alte echipamente destinate armatei, începând din 2022, a mai adăugat Şoigu.

Acesta a insistat, în context, că livrarea de muniţie cu dispersie Kievului nu va face decât să "prelungească conflictul" din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort