Serviciul federal de securitate al Rusiei cere interzicerea imediată a Facebook şi Instagram

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) a cerut luni interzicerea „imediată” a reţelelor sociale americane Facebook şi Instagram, în prima zi a unui proces pentru „extremism”, într-un context de creştere a represiunii de la declanşarea ofensivei în Ucraina, transmite AFP.

„Activităţile Meta (compania-mamă a Facebook şi Instagram) sunt îndreptate împotriva Rusiei şi a forţelor sale armate. Cerem interzicerea sa şi obligaţia de a aplica această măsură imediat”, a declarat la audiere un purtător de cuvânt al FSB, Igor Kovalevski, citat de agenţia Interfax.

Un procuror a cerut la rândul lui interzicerea Meta, „din cauza unor semne evidente de activitate extremistă”. El a cerut totuşi exceptarea de la interdicţie a aplicaţiei de mesagerie WhatsApp, care aparţine de asemenea Meta.

La 11 martie, parchetul rus ceruse clasarea Meta ca organizaţie „extremistă”, măsură ce ar deschide calea pentru interzicerea tuturor activităţilor acesteia în Rusia, potrivit Agerpres. 

Cererea urmează după decizia Meta de a permite mesajele violente contra armatei şi a liderilor ruşi, în legătură cu agresiunea militară a Moscovei în Ucraina.

Potrivit parchetului, Meta justifică „acţiuni teroriste” şi vrea să incite la „ură şi adversitate” împotriva ruşilor.

Potrivit agenţiei TASS, un reprezentant al companiei a declarat luni la tribunal că Meta şi-a modificat între timp regulamentul pentru a interzice „rusofobia şi apelurile la violenţă”.

Instagram şi Facebook, la fel ca Twitter, au fost deja blocate în Rusia, unde sunt practic inaccesibile fără utilizarea unei reţele virtuale private (VPN).

De asemenea, site-urile a zeci de media ruse şi străine, printre care al BBC, au fost blocate.

Săptămâna trecută, serviciul de reglementare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a acuzat gigantul american Google şi serviciul său video YouTube de activităţi 'teroriste', prima etapă spre o posibilă blocare a lor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul