Serghei Lavrov: România este un partener important al Rusiei în sud-estul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de externe român, Titus Corlîţean şi omologul său rus, Serghei Lavrov

Rusia consideră România un partener important în sud-estul Europei, a declarat ministrul rus de Externe în urma unei întâlniri cu ministrul român de Externe Titus Corlăţean marţi, la Moscova, relatează Itar-Tass.

"Am purtat discuţii constructive şi substanţiale", a declarat şeful diplomaţiei ruse. "Amândouă părţile şi-au confirmat intenţia de a îmbunătăţi atmosfera relaţiilor ruso-române, dezvolta o agendă pozitivă şi depăşi unele dificultăţi cu care s-au confruntat relaţiile noastre în ultimii ani", a adăugat Lavrov.

Moscova vrea ca aceste relaţii "să se dezvolte în mod constant, predictibil", a continuat ministrul rus. Ea "vrea să dezvolte o cooperare reciproc avantajoasă şi să exploateze potenţialul acesteia deplin", a adăugat el.

Cei doi miniştri au salutat un dialog politic mai puternic, inclusiv la nivelul ministerelor de Externe ale celor două ţări, dar şi cooperarea în cadrul ONU, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Consiliului Europei (CoE) şi Consiliului NATO-Rusia.

Lavrov a anunţat că marţi a fost semnat un plan de consultări între ministerele de Externe rus şi român pentru perioada 2013-2014, care va impulsiona cooperarea.

El a amintit că Rusia şi România au semnat un acord privind crearea unor centre culturale şi unui program de cooperare în domeniile culturii, educaţiei, mass-media, sportului, tineretului şi turismului.

"Sunt încrezător că aceste documente vor ajuta la intensificarea contactelor umane şi interacţiunii la nivelul societăţii civile", a mai declarat ministrul rus.

Altă problemă discutată în cadrul întâlnirii a fost cooperarea în Blacani. "Ne-am confirmat abordările apropiate ale situaţiei din regiune", a declarat Lavrov, adăugând că "atât Rusia, cât şi România sunt interesate de stabilitatea pe termen lung a acestei regiuni, în dezvoltarea unor relaţii bune de vecinătate şi a cooperării multilaterale între statele din Balcani, care este necesar să fie bazată pe respectul reciproc şi al suveranităţii şi integrităţii teritoriale al celorlalte".
 

Problema scutului antirachetă "rămâne nerezolvată" pentru Rusia şi NATO

 Rusia şi NATO nu au rezolvat problema scutului antirachetă, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov în urma unei întâlniri marţi, la Moscova, cu ministrul român de Externe Titus Corlăţean, relatează Itar-Tass în pagina electronică.

"În cursul discuţiilor am făcut un schimb de opinii cu privire la actualizarea sistemelor stabilităţii şi securităţii în Europa şi ne-am concentrat asupra apărării antirachetă", a declarat ministrul rus.

"Aceasta este una dintre problemele care rămâne nerezolvată. Sunt în curs consultări", a continuat Lavrov.

"Însă observăm rezultate pozitive în interacţiunea noastră cu NATO, în lupta împotriva terorismului, cu privire la Afganistan şi în alte probleme", a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

„Republica Moldova trebuie să rămână un stat suveran“

 Rusia continuă să sprijine integritatea teritorială a Republicii Moldova, care ar trebui să îşi menţină suveranitatea, a declarat marţi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în urma discuţiilor cu omologul său român, Titus Corlăţean, relatează Itar-Tass.

"Poziţia Rusiei pe această temă este binecunoscută. Ne exprimăm sprijinul continuu pentru integritatea teritorială a R.Moldova, pentru ca aceasta să rămână un stat suveran", a declarat Lavrov.

"Acestea sunt principiile după care se ghidează Rusia în soluţionarea conflictului transnsitrean", a adăugat el.

Lavrov a subliniat, de asemenea, că împărtăşeşte opinia lui Corlăţean, potrivit căruia viitorul R.Moldova ar trebui decis prin liberă alegere de poporul moldovean. El a adăugat că România va respecta decizia, indiferent care va fi ea.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani