Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, la Chişinău, la o zi după delegaţia UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut realizarea unui efort comun pentru a rezolva conflictul de peste 20 e ani pentru controlul „palmei de pământ“ dintre frontiera estică a Moldovei cu Ucraina, a anunţat în urmă cu scurt timp Vocea Rusiei.

Aflat la o întâlnire cu cea mai importantă negociatoare din partea Republicii Moldova, ministrul Natalia Gherman, ministrul rus de Externe a subliniat faptul că Moscova apreciază implicarea Chişinăului în menţinerea unor relaţii puternice cu Rusia, la nivelul ministerelor de Externe. Lavrov a mai declarat că speră că cele două state îşi vor întări colaborarea şi vor înainta împreună.

Serghei Lavrov a evidenţiat o serie de chestiuni urgente care au rămas nerezolvate între Moscova şi Chişinău, inclusiv cel de natură economică, cooperarea umanitară şi conflictul transnistrean.

Ministrul de Externe al Rusiei a încheiat prin a spune că revolvarea conflictului pentru această bucăţică de pământ „necesită mult mai mult efort din partea tuturor părţilor implicate în problema această atât de veche.“


Mai multe pe acest subiect

Natalia Gherman şi omologul sloven au semnat Declaraţia privind integrarea europeană a Republicii Moldova

Ministrul Natalia Gherman a participat la cea de-a patra reuniune ministerială a Parteneriatului Estic co-prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton şi de comisarul pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Stefan Fule.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie