Rușii s-au săturat de războiul din Ucraina. Câți dintre ei ar fi de acord ca Putin să returneze teritoriile anexate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A crescut numărul cetățenilor ruși care consideră că operațiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei are consecințe mai mult negative decât pozitive, arată un sondaj realizat de Levada-Centre, o organizație independentă de cercetare sociologică din Rusia.

Rușii s-au saturat de războiul din Ucraina, arată un sondaj Levada-Centre. FOTO X

Sondajul, efectuat în septembrie 2024, arată că 47% dintre respondenți au această opinie, cu 6% mai mult decât în luna mai, potrivit rezultatelor raportate de Levada-Centre și citate de site-ul de știri ucrainean Dialog.ua.

Dacă Vladimir Putin ar decide să oprească ostilitățile în acest moment, majoritatea locuitorilor din Federația Rusă ar saluta măsura, însă doar o treime dintre respondenți ar fi de acord cu returnarea teritoriilor anexate anterior.

Aproape jumătate dintre ruși cred că „operațiunea militară specială” din Ucraina a provocat mai multe daune

Aproximativ jumătate dintre cetățenii ruși cred că războiul din Ucraina - pe care mulți încă îl numesc „SVO”, inițialele rusești pentru „Operațiune Militară Specială”, sintagma pe care guvernul rus și surse pro-ruse au folosit-o pentru a denumi invazia rusă din Ucraina - a provocat mai multe daune.

Populația chestionată indică drept daune pierderile umane, în special în rândul militarilor, dar și costurile financiare semnificative ale desfășurării operațiunii.

Un sfert dintre ruși cred că țara lor și-a consolidat poziția pe plan internațional

Mai puțin de o treime dintre respondenți sunt convinși că operațiunea a avut aspecte pozitive, subliniind aici „returnarea” teritoriilor, „protecția” populației rusofone din Donbass și, în mod surprinzător, consolidarea poziției internaționale a Rusiei.

Două treimi dintre participanții la sondaj consideră că operațiunile militare actuale decurg bine, însă acest indicator prezintă o tendință descendentă.

Cei mai mulți locuitorilor ai Federației Ruse nu sunt pregătiți să facă concesii în cadrul negocierilor cu Ucraina. Printre condițiile preferate pentru un tratat de pace, aceștia menționează schimbul de prizonieri și o încetare imediată a focului, în timp ce mulți se opun aderării Ucrainei la NATO.

Potrivit sondajului, numărul celor care cred că războiul lansat împotriva Ucrainei a făcut mai mult bine a scăzut de la 38% la 28% (n.r. pe lângă cei care au o părere contrară sunt și cetățeni care nu se pot pronunța dacă operațiunea a făcut mai mult bine sau mai mult rău Rusiei).

Dintre respondenții cu această poziție, majoritatea (52%) își justifică punctul de vedere prin faptul că războiul a dus la moartea și suferința multor oameni, 21% au indicat pierderile din rândul armatei ruse, 7% - victimele civile, iar 18% dintre respondenți au remarcat deteriorarea situației economice din țară, inclusiv creșterea prețurilor și cheltuielile exorbitante ale statului pentru operațiunile militare.

Tot mai puțini ruși sunt încrezători în succesul SVO

Ponderea rușilor încrezători în succesul „operațiunii speciale” a scăzut, de asemenea, de la 70% în februarie la 60% în septembrie.

În același timp, 23% dintre respondenți au o opinie contrară. Mai mult de jumătate dintre respondenți (54%) sunt în favoarea începerii negocierilor de pace, cu 4% mai mult decât în august, dar mai puțin decât în iulie (58%).

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie