Ruşii fac manevre în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marina militară rusă a trimis mai multe nave de război în Marea Neagră şi în Marea Caspică pentru a căuta mine şi submarine, relatează sputniknews.com.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, manevrele au loc în cadrul unui exerciţiu de pregătire defăşurat de Districtul Militar de Sud, prin care se urmăreşte asigurarea „unui regim operaţional favorabil în zone din Marea Neagră şi Marea Caspică“. 

De asemenea, comunicatul precizează că echipele însărcinate cu detectarea, distrugerea sau neutralizarea minelor au început să exerseze, folosind echipamente electromagnetice, acustice şi plase speciale.

„Grupurile duc la îndeplinire sarcini de căutare a submarinelor unor inamici simulaţi“, afirmă Ministerul rus al Apărării. 

Nu numai forţele marinei militare participă în această perioadă la astfel de exerciţii. Şi trupe din cadrul aviaţiei iau parte, de această dată în apropiere de Volgograd, la o operaţiune ce are ca scop verificarea capacităţii acestora de luptă în cazul unui atac.

Potrivit ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, pe baza acestor operaţiuni se va putea evalua cât de pregătit este Districtul Militar de Sud pentru a reacţiona în cazul unor atacuri teroriste sau dezastre naturale. 

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie