Rusia. Un poliţist a fost arestat pentru dezvăluirea unor informaţii despre agenţii FSB implicaţi în otrăvirea lui Navalnîi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Un poliţist din Rusia este urmărit penal pentru dezvăluirea unor informaţii care i-ar fi deconspirat pe cei care l-au otrăvit pe opozantul Aleksei Navalnîi, informează Reuters.

Poliţistul în cauză a fost reţinut luna trecută, iar acum este în arest la domiciliu, scrie ziarul rus RBC, care citează surse apropiate dosarului. El riscă zece ani de închisoare pentru acuzaţia de abuz de putere.

Autorităţile ruse îl suspectează că a transmis ilegal unei părţi terţe informaţii confidenţiale dintr-o bază de date referitoare la deplasările persoanelor în interiorul Rusiei, precizează Reuters.

Potrivit RBC, poliţistul ar fi comunicat informaţii despre cursele aeriene folosite de agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) specializaţi în arme chimice. Aceştia l-au urmărit pe Aleksei Navalnîi în timpul călătoriilor sale, inclusiv în cea de la Tomsk, din august 2020, când opozantul rus a fost otrăvit cu un agent neurochimic din gama Noviciok. Site-ul de investigaţii Bellingcat şi portalul rus The Insider au publicat luna trecută o anchetă amplă pe această temă.

„Anchetatorii nu îi caută şi nu îi închid pe cei care l-au otrăvit pe Navalnîi, ci pe cei care au dezvăluit datele lor”, a reacţionat pe Twitter Gheorghi Alburov, un susţinător al lui Navalnîi.

Aleksei Navalnîi, principalul adversar politic al preşedintelui rus Vladimir Putin, este în prezent în arest în Rusia. El a fost arestat duminică seara, în momentul intrării în ţară pe aeroportul Şeremetievo. Opozantul rus este acuzat că a încălcat condiţiile de eliberare condiţionată după o condamnare cu suspendare din 2014. El este acuzat totodată că a defăimat un veteran de război, urmând să fie adus mâine la tribunal în acest caz.

Navalnîi s-a întors în Rusia după aproape cinci luni de tratament în Germania, unde a fost evacuat de urgenţă la 22 august 2020 la două zile după ce a intrat în comă. Opozantului i s-a făcut rău şi a intrat în comă la bordul unui avion cu care se întorcea de la Tomsk la Moscova. Potrivit unor analize efectuate de laboratoare militare din Germania, Franţa şi Suedia, Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, o gamă de otrăvuri dezvoltată de sovietici în scopuri militare şi moştenită de ruşi. Moscova a respins concluziile acestor analize şi susţine că nu are nimic de-a face cu situaţia lui Navalnîi. Mai mult, Moscova refuză să deschidă un dosar penal în cazul otrăvirii opozantului.

Marile puteri au cerut eliberarea imediată a lui Navalnîi, denunţând arestarea lui doar pentru că este un critic al actualei conduceri de la Kremlin. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, s-a împotrivit marţi cererilor privind eliberarea lui Navalnîi, spunând că este o „chestiune internă” a Rusiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată